Guvernul a decis, azi să aloce 23 de milioane de lei pentru dotarea sălilor pentru clasa pregătitoare şi a modificat Legea Educaţiei în vederea asigurării personalului didactic, a anunţat, la Palatul Victoria, ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, cei 23 de milioane de lei s-au alocat prin hotărâri de guvern pentru a putea fi asigurată dotarea tuturor celor aproximativ 5.500 de clase pregătitoare în anul şcolar 2012-2013.
Ministrul a precizat că la aceste clase nu vor preda cadre didactice nepregătite, iar în şcolile unde există deficit de personal vor fi aduse cadre din învăţământul preşcolar sau din alte unităţi.
„Înainte de aprobarea acestei ordonanţe, în Bucureşti discutăm de 1.138 de clase pregătitoare în care nu aveam 300 de profesori. Nu este nimeni înscris pentru aceste clase, fapt pentru care trebuie să găsim aceşti profesori, să vină de undeva, să-i formăm în luna august pentru ca în septembrie să poată intra la clase. Vor proveni din rândul colegilor care lucrează în învăţământul preşcolar sau în unităţi şcolare din preajma Bucureştiului”, a exemplificat Pop.
Totodată, se permite suplimentarea locurilor la clasele pregătitoare, unde este necesar.
„Avem situaţii în ţară în care fie că se depăşeşte cifra prevăzută anterior pentru formarea unei clase pregătitoare şi sunt doi, trei, patru, cinci copii care nu au unde să se înscrie, fie că e vorba de zone în care sunt mai puţini copii decât cifra prevăzută şi acolo riscam, de asemenea, să nu putem asigura condiţiile necesare”, a precizat, la rândul său, premierul Victor Ponta.

