Ministerul Educaţiei a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene să transmită, începând de luni, situaţia unităţilor de învăţământ în care activitatea didactică a fost afectată sau nu se poate desfăşura din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, informează reprezentanţii Ministerului, citaţi de NewsIn.
Potrivit sursei citate, transmiterea acestor date, precum şi a numărului elevilor din aceste unităţi de învăţământ, se va face pe toată perioada atenţionării de cod portocaliu.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod portocaliu, începând de azi, de la ora 17.00, până marţi la ora 12.00, pentru 12 judeţe, unde, pe arii extinse se vor acumula cantităţi de apă de peste 50 l/mp.
Judeţele vizate de Codul portocaliu sunt: Brăila, Buzău, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Bacău şi Neamţ.
În celelalte regiuni astfel de fenomene se vor semnala pe suprafeţe mai restrânse şi cu o intensitate mai mică.

