17.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsiliu de afaceri americano-român

Consiliu de afaceri americano-român

Un Consiliu de Afaceri Americano-Român, ale cărui baze s-au pus la recentul Summit NATO de la Chicago, va gestiona relațiile comerciale dintre cele două țări. Consiliul se prezintă drept o organizație nonprofit ce are ca scop promovarea relațiilor comerciale dintre București și Washington. Traian Băsescu a discutat, la Chicago, cu președintele Consiliului de Afaceri Americano-Român, Eric Stewart, și cu Ian Macdonald, vice-președintele Chevron pentru Europa. Din Consiliul de Afaceri fac parte companii precum Chevron, ADM, Raytheon, Smithfield Foods, Amgen, MetLife, The Mega Company, Cargill, Eli Lilly, ExxonMobil, PHRMA și Timken. ADM, Raytheon, Smithfield Foods, Amgen, MetLife şi The Mega Company fac parte din board-ul Consiliului.
„Salut înființarea Consiliului și am încredere că el va stimula investițiile în România și va promova afacerile românești în SUA“, a declarat președintele Traian Băsescu.
„România este fără îndoială unul dintre cei mai apropiați aliați ai Statelor Unite din întreaga lume“, a spus Eric Stewart, președintele Consiliului de Afaceri Americano-Român, într-un comunicat. „Pe lângă relațiile diplomatice, investițiile făcute în România de companiile americane reprezintă o garanție în plus că relațiile noastre puternice cu România nu vor fi rupte“, a adăugat acesta.
Consiliul își propune să consolideze comerțul și investițiile dintre cele două țări și să promoveze relațiile bilaterale, inclusiv să educe publicul în legătură cu importanţa acestora. Practic, Consiliul va susține oportunitățile de investiții și va avea rolul de a rezolva pe cale amiabilă eventualele dispute care ar împiedica o creștere a relațiilor comerciale în viitor.
Hotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS