Orchestra Forţelor Armate Americane staţionate în Europa a concertat miercuri seară, 9 mai, de Ziua Europei, la ora 19.00, la Teatrul Naţional din Caracal. Sub comanda locotenent colonelului Beth T.M. Steel, membrii corului au început repetiţia cu aproximativ o oră înainte de debutul spectacolului muzical. Dirijorul dădea startul din cinci în cinci minute şi monitoriza atent fiecare mişcare a fiecărui membru din cor. Din când în când, mai făceau mici pauze pentru rezolvarea problemelor tehnice şi punerea la punct a detaliilor. Unul dintre cei câţiva afroamericani a atras atenţia şi a creat bună dispoziţie puţinelor persoane din sală printr-o ultimă repetiţie a celebrei melodii „Glory, Glory Hallelujah“.
Interiorul sălii teatrului datează dintr-o epocă trecută. Peste tot este un verde intens. În această sală grandioasă, vocile bune, americane şi răsunătoare anunţau „a new day!“. În mai puţin de douăzeci de minute de la plecarea orchestrei în vestiare, sala era aproape plină. Pe al treilea rând, aştepta nerăbdătoare o femeie cu sprâncenele desenate şi eşarfă pe cap, care garanta „un show pe cinste“.
Intrarea în scenă a fost primită cu aplauze, iar spectatorii şi membrii orchestrei au intonat Imnul României. Au urmat mulţumirile de rigoare directorului teatrului, Ligia Babel, orchestrei, colonelului Beth T. M. Steel, după care o doamnă robustă, de la Ambasada Americană din Bucureşti, cam pe la vreo 40 de ani, a declarat: „Orchestra Forţelor Armate Americane este a treia organizaţie muzicală a Armatei SUA, ca mărime. În afara graniţelor este cea mai mare orchestră a Statelor Unite şi are peste 200 de concerte anual şi a cântat în peste 20 de ţări din Europa şi Orientul Mijlociu, începând cu Rusia, până în Irak, Marea Britanie şi România astăzi. Nu este o întâmplare că această orchestră este solicitată, membrii sunt profesionişti. Nu cred că există vreun gen muzical pe care acest grup să nu-l poată interpreta. Vineri vor cânta la Braşov, iar duminică vor susţine ultimul concert în România, la Bucureşti, la Academia Tehnică Militară“.
Membrii corului au interpretat melodii celebre („A night like this“ – Caro Emerald, „Rock with you“ – Michael Jackson, „Glory, Glory Hallelujah“, „The Edge of Glory“ – Lady Gaga, „Feeling good“ – Michael Buble) şi au ridicat mâinile în aer pe tot parcursul spectacolului. Îmbrăcat într-o cămaşă albă şi un costum negru, plus o pată de verde, cravata, Louis a stârnit emoţia întregii săli prin melodia „Glory, Glory Hallelujah“.
Înainte de concertul la clarinet, în microfon se anunţa o veselie copioasă: „Hey everybody, let’ s have some fun! It’ s gone a be amazing!“. Aşa a şi fost. Oamenii, ridicaţi în picioare, ţineau ritmul cu palmele. Vedeta serii a fost Walter. Un negru nebun de vesel, nebun în voce, gesturi, atitudine şi dans. Fiecare apariţie a sa stârnea reacţii în sală: „Eşti nebun, bravooooo!“, „Eşti cel mai tare!“. Şi melodia „Feeling good“ a încântat urechea fiecărui spectator, fiindcă pe buzele tuturor se citea „and I’m feeling good“.
După un sfârşit în glumă, planificat, bucuria a fost de două ori mai mare când orchestra a revenit în scenă. „Are you ready? Come on Romania!“, au fost cuvintele care au mobilizat sala la alte câteva minute de amuzament.
„A fost minunat. Mi-au plăcut toţi. Aş mai veni de zece ori. Au cântat atât de viu, am simţit că trăiesc orice melodie interpretată de ei“, a mărturisit Rodica Neagoe, din Caracal. Cuvintele de laudă au venit din toate părţile, de la cei mai mari, până la cei mai mici. Liliana şi Paulina au declarat pline de entuziasm: „Excepţional, nu avem cuvinte. Toţi au fost minunaţi, sunt o adevărată echipă“.
Walter, din Washington, a mărturisit că „m-am simţit minunat aici, în Caracal. Publicul a ţinut pasul cu noi tot timpul. Am fost impresionat să văd că aproape toţi cei din sală ştiau versurile oricărei melodii“.
Hilde Tudora
