24 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateWesterwelle: O decizie privind aderarea României la Schengen va fi luată în UE în septembrie

Westerwelle: O decizie privind aderarea României la Schengen va fi luată în UE în septembrie

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a declarat că, din punctul de vedere al Berlinului, o decizie privind aderarea României la Schengen va fi luată în UE în septembrie, informează NewsIn citând Deutsche Welle.
Guido Westerwelle a subliniat în mai multe rânduri că Germania va sprijini Bucureştiul, în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen. 
”Din punctul nostru de vedere, o decizie va fi luată în UE în septembrie. Până atunci, Comisia Europeană va prezenta în rapoartele sale progresele României şi Bulgariei, dar şi deficienţele în materie de stat de drept. Doresc să subliniez, în special pentru presa din România: Germania sprijină România pe calea aderării la spaţiul Schengen. De aceea am prezentat această propunere de compromis, privind aderarea în etape”, a precizat Westerwelle, după întrevederea de ieri cu ministrul român de externe, Cristian Diaconescu, aflat într-o vizită oficială de două zile în Germania.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS