Membrii Comisiei juridice din Senat au convenit, de principiu, ca în şedinţa de astăzi, să dea un vor final proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, informează Agerpres.
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, social-democratul Toni Greblă, a declarat ieri că membrii comisiei intenţionează să întocmească pentru proiectul de lege un raport de admitere cu mai multe amendamente.
El a explicat că toate amendamentele acceptate de membrii comisiei au fost convenite cu reprezentanţii principalelor instituţii implicate în procesul de aplicare a Legii privind Codul de procedură civilă.
Toni Greblă a adăugat că prin amendamentele adoptate s-a urmărit în primul rând "verificarea coerenţei" legii de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, precum şi corelarea legii cu celelalte acte normative din domeniu.

