17.8 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎnvaţă o meserie şi cum să îşi poarte singuri de grijă

Învaţă o meserie şi cum să îşi poarte singuri de grijă

La Târgu Cărbuneşti funcţionează din 2006 un Complex de servicii comunitare, care cuprinde secţii pentru recuperarea şi reabilitarea persoanelor adulte cu handicap, dar şi pentru formarea lor profesională

Au lumea lor, dar îşi doresc să fie priviţi cu toleranţă și să fie acceptaţi. În ciuda handicapului mental de care suferă, beneficiarii Complexului de la Târgu Cărbuneşti învaţă zi de zi cum să îşi poarte singuri de grijă. Cele 41 de persoane adulte cu handicap locuiesc într-un imobil la a cărui realizare a contribuit o familie regală din Luxemburg în 2006. Complexul de servicii comunitare, cu secţii protejate, are numeroase servicii de specialitate: Centrul de recuperare şi reabilitare, Compartimentul medical, reeducare şi recuperare, Compartimentul psiho-social şi educativ. Pe lângă acestea mai există şi Unitatea protejată „Sfântul Constantin“, locul unde persoanele cu handicap învaţă o meserie în cele şase secţii: tâmplărie, horticultură, brutărie, croitorie, carmangerie şi zootehnie.

Au în grijă mica fermă

De şapte ani, persoanele din complexul de servicii comunitare au învăţat că există oameni dispuşi să le ajute să înveţe o meserie. De-a lungul anilor, pe aici s-au perindat mulţi bolnavi, iar unii dintre ei au reuşit să îşi facă un rost în viaţă. „Avem foşti beneficiari care locuiesc în chirie, la apartamente în Târgu Cărbuneşti, care sunt angajaţi ai noştri după ce au luat o calificare în câmpul muncii. Ne-au demonstrat că pot să aibă grijă de ei, că se pot descurca în afara complexului. Aici avem 41 de beneficiari care lucrează în cele şase secţii protejate, au grijă de animalele din fermă, de legumele din sere, fac produse de patiserie, gătesc. Fiecare are o ocupaţie şi o face cât poate de bine. Avem persoane cu handicap mediu şi uşor“, a spus doctor Augustin Bucă, directorul Complexului de servicii comunitare Târgu Cărbuneşti.

Venituri proprii din munca tuturor

În cadrul fiecărei secţii, persoanele cu handicap, alături de supervizorii calificaţi, produc de la lenjerii de pat, articole de îmbrăcăminte, produse de patiserie, cofetărie şi panficaţie la legume şi fructe, mobilă de bucătărie şi paturi. „La secţia de croitorie se desfăşoară activităţi de producţie, comerţ şi prestări servicii. Produsele finite la vindem, lucrăm la comandă, astfel încât anual avem aproximativ 3,4 miliarde de lei vechi venituri proprii. De la Consiliul Judeţean Gorj ni se alocă un buget anual de 14 miliarde de lei vechi. Avem o cofetărie şi o carmangerie unde vindem produsele. De asemenea, la noi se face şi mobilă pe comandă“, a mai spus doctor Augustin Bucă. Suprafaţa de teren existentă pentru domeniul horticol este divizată pe loturi de culturi. Persoanele cu handicap au grijă de culturile legumicole, de cele de pomi fructiferi. Există chiar şi un magazin propriu, unde se vând fructe şi legume. Secţia de zootehnie dispune de condiţii optime pentru creşterea bovinelor şi a găinilor ouătoare. Produsele obţinute sunt folosite la hrana zilnică a celor 41 de beneficiari, dar şi spre comercializare. „Am o diplomă în patiserie şi îmi place foarte mult ceea ce fac. De şapte ani sunt aici şi muncesc cu mare drag. Am fost foarte bucuroasă când am obţinut calificarea profesională care mă poate ajuta şi în oraş, dacă vreau să lucrez acolo. Dar îmi este foarte bine aici“, a spus Luxiţa Vlădulescu, una dintre beneficiarele Complexului Târgu Cărbuneşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS