19.2 C
Craiova
vineri, 7 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMonedă din argint dedicată Centenarului primei legi moderne a paşapoartelor româneşti

Monedă din argint dedicată Centenarului primei legi moderne a paşapoartelor româneşti

Banca Naţională a României (BNR) pune astăzi în circulaţie, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată Centenarului primei legi moderne a paşapoartelor româneşti, informează Agerpres.ro citând un comunicat al Băncii. Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 bucăţi, preţul de vânzare (fără TVA) al monedei din argint este de 345 lei/bucată. Moneda are o valoare nominală de zece lei, formă rotundă, diametru de 37 mm, greutate de 31,103 g şi cant zimţat. 
 
Aversul prezintă valoarea nominală "10 LEI" suprapusă peste imaginea paşaportului actual, o reprezentare stilizată a ornamentelor din pagina de paşaport, în care sunt integrate stema şi numele ţării, iar în partea superioară, anul de emisiune "2012". Reversul redă în prim plan portretul regelui Carol I suprapus peste imaginea paşaportului emis în timpul domniei sale şi inscripţiile "PRIMA LEGE MODERNA A PASAPOARTELOR" şi "CAROL I"; în plan secund, se regăseşte un fragment din textul "Legii asupra paşapoartelor", anul emiterii acesteia "1912" şi inscripţia "100 ANI". 
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnătura guvernatorului Băncii Naţionale a României şi cea a casierului central. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS