15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 2.000 de mineri din Valea Jiului protestează în curtea CNH Petroşani

Peste 2.000 de mineri din Valea Jiului protestează în curtea CNH Petroşani

Peste 2.000 de mineri de la cele şapte exploatări din Valea Jiului s-au adunat în această dimineaţă în curtea Companiei Naţionale a Huilei (CNH) din Petroşani, pentru a continua protestele declansate cu trei zile în urmă, informează Hotnews.ro. Minerii de la Lonea, Petrila, Livezeni, Paroşeni, Vulcan, Lupeni şi Uricani au venit la sediul CNH să continue protestele, numărul acestora crescând permanent, în condiţiile în care minerii vin de la exploatările din toate cele şase localităţi din Valea Jiului. Minerii, cei mai mulţi îmbracaţi în salopete de lucru, huiduie, scandează lozinci şi suflă în vuvuzele. Ortacii spun că nu vor renunţa la protest până când guvernanţii nu vor respecta legea şi nu le vor acorda drepturile pentru care au semnat în urmă cu o lună. Liderii sindicali se aşteaptă ca numărul minerilor care protestează în curtea CNH Petroşani să depăşească patru mii.
În paralel, în cursul acestei dimineţi, la Ministerul Economiei continuă negocierile pentru preţul gigacaloriei pentru huila din Valea Jiului, actualul preţ, de 75 de lei, fiind valabil doar pentru luna februarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS