12.3 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateInterzis la construcţii în Bănie

Interzis la construcţii în Bănie

Primăria Craiova nu mai poate emite nici un fel de autorizaţie de construire deoarece Planul Urbanistic General al municipiului a expirat, iar altul nou n-a fost făcut încă

Oraşul Craiova se află într-o situaţie fără precedent. Planul Urbanistic General (PUG) a expirat şi alt PUG nou nu a fost încă întocmit şi aprobat de consiliul local. Consecinţa este dramatică: în Bănie nu se mai poate construi absolut nimic, întreaga piaţă a construcţiilor fiind blocată pentru că, teoretic, Primăria Craiova nu mai poate emite nici o autorizaţie de construire fără să aibă un PUG valabil.

„Primăria Craiova nu mai poate elibera nici un fel de autorizaţie“

Planul Urbanistic General al Craiovei este documentul care prezintă cadrul general al tuturor construcţiilor dintr-o localitate, prin care se stabilesc şi se delimitează zonele de locuinţe de zonele industriale sau de parcuri. El trebuie să reprezinte, de fapt, o viziune asupra dezvoltării localităţii pentru următorii 10-15 ani, creată pe baza unei strategii de dezvoltare nu doar urbanistică, ci şi economică şi socială a respectivei comunităţi. Practic, acest document are grijă ca, de exemplu, în zonele de locuinţe să nu se facă hale industriale şi nici târguri de maşini.
Ultimul PUG al Craiovei a fost întocmit şi aprobat de legislativul municipal în anul 2000. Documentul expira după zece ani, însă putea fi prelungit cu maximum doi ani. Ceea ce s-a şi întâmplat, doar că pe 28 februarie 2012 a expirat şi prelungirea PUG-ului. Iar de atunci, Dumnezeu cu mila… Pentru că anul trecut nici consiliul local n-a alocat bani pentru întocmirea unui nou PUG, dar nici primarul – oricum s-ar numi el – n-a cerut legislativului local bani pentru asta. Iar acum s-a ajuns într-o situaţie fără precedent.
„Prima consecinţă a lipsei PUG-ului este că, după părerea mea, Primăria Craiova nu mai poate elibera nici un fel de autorizaţie. La nivel de primărie se invocă faptul că, de fapt, n-ar fi o problemă atât de mare, pentru că mai există PUZ-uri (n.r. – Plan de Urbanism Zonal) valabile şi se pot emite autorizaţii pe baza acestora. Mie această interpretare mi se pare forţată, pentru că n-avem nici o certitudine că noul PUG va confirma conţinutul acelor PUZ-uri. Poate că viitorul PUG o să spună că acolo unde se face acum o construcţie o să treacă, de fapt, un bulevard sau că se introduc anumite interdicţii de construire acolo unde acum nu sunt. Filosofia generală a dezvoltării unui oraş este dată de PUG, ori, în lipsa acestuia, nu poţi şti ce şi unde să construieşti fără să greşeşti“, a spus arhitectul Emilian Ştefârţă, care este şi consilier local.

„PUG-ul a expirat, dar asta nu e o problemă“

Arhitectul-şef al oraşului, Mircea Diaconescu, specialistul nr. 1 al Primăriei Craiova în această materie, are o viziune mult mai optimistă asupra situaţiei. El susţine că, de fapt, lipsa PUG-ului n-ar fi o problemă şi că, oricum, anul acesta o să avem gata un nou PUG.
„PUG-ul a expirat, dar asta nu e o problemă, pentru că avem PUZ-uri pentru toate zonele oraşului şi putem să ne folosim de ele. Eu nu aş dramatiza această situaţie. S-ar stârni inutil panică, în condiţiile în care emiterea de autorizaţii continuă fără probleme. Banii pentru noul PUG au fost alocaţi, acum se lucrează la tema-program şi până în toamnă eu cred că vom avea PUG-ul gata“, a declarat arhitectul-şef al Craiovei.
Colegul său de breaslă, consilierul local Ştefârţă, susţine însă că situaţia trebuie privită cu realism: „În judeţul Gorj, la Novaci, Inspectoratul de Stat în Construcţii a decis să nu se mai elibereze nici o autorizaţie de construire tocmai din cauza lipsei PUG-ului. Şi la noi poate fi la fel. Trebuie să fim realişti, pentru că altfel ne putem trezi că primăria dă cuiva o autorizaţie de construire, acela construieşte un imobil, iar peste câteva luni îi demolăm construcţia pentru că nu corespunde noului PUG. Cu aşa ceva nu trebuie să ne jucăm!“.

Solomon riscă amendă

Reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii susţin, la rândul lor, că situaţia în care se află Craiova este pe cât de clară, pe atât de nefericită. „Când un oraş nu are PUG, primăria nu poate să emită autorizaţii de construire. Dacă emite totuşi, acestea sunt lovite de nulitate. Această nulitate se poate constata oricând, în urma contestaţiei pe care ar trebui s-o facă prefectura. Iar sancţiunea pentru încălcarea acestor norme este usturătoare. Emiterea de autorizaţii de construire fără un PUG valabil se sancţionează cu amendă între 5.000 şi 30.000 de lei, iar amenda se aplică primarului localităţii“, a declarat Marcel Marcea, directorul regional al Direcţiei Regionale în Construcţii Sud-Vest Oltenia, unitate teritorială a Inspectoratului de Stat în Construcţii.
Vina pentru această situaţie trebuie căutată în Primăria Craiova: „Cineva din primărie trebuia să se ocupe de reînnoirea PUG-ului. Problema, aici, nu este atât a realizării efective a PUG-ului, cât, mai ales, a diferendelor care ar fi trebuit rezolvate cu localităţile învecinate. Or, Craiova are diferende teritoriale cu aproape toate comunele limitrofe: cu Podari, cu Pieleşti, cu Cârcea, cu Malu Mare“, susţine Marcel Marcea.
Referindu-se la consecinţele greu de conceput ale rămânerii Craiovei fără PUG, directorul regional al Direcţiei Regionale în Construcţii Sud-Vest Oltenia pune o întrebare retorică: „Dacă mâine, poimâine, vine un om, o firmă sau o autoritate administrativă care vrea să implementeze un proiect pe bani europeni şi are nevoie de autorizaţie, ce facem în cazul ăsta? La o asemenea întrebare e greu de răspuns!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS