15.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFinlanda: Noul preşedinte Sauli Niinisto a fost învestit în funcţie

Finlanda: Noul preşedinte Sauli Niinisto a fost învestit în funcţie

Sauli Niinisto a fost învestit astăzi în funcţia de preşedinte al Finlandei, devenind primul conservator care accede la şefia acestui stat nordic în ultimii 50 de ani, informează Agerpres.ro citând Associated Press. Niinisto, în vârstă de 63 de ani, îi succede în funcţie fostului preşedinte Tarja Halonen, care s-a aflat în fruntea statului 12 ani, timp de două mandate. În prezent, şefia guvernului finlandez este asigurată tot de un conservator, Jyrki Katainen. Potrivit Constituţiei, preşedintele este principalul responsabil cu politica externă faţă de statele din afara Uniunii Europene (UE), precum şi comandantul suprem al armatei. Mandatul lui Sauli Niinisto în fruntea statului se întinde pe şase ani.
Niinisto, fost ministru de finanţe şi al justiţiei, a depus jurământul în faţa celor 200 de deputaţi din parlament. În discursul său, noul preşedinte s-a declarat îngrijorat de situaţia financiară a Finlandei şi de tendinţa în creştere a guvernului de a contracta împrumuturi, probleme pe care le-a descris drept "semnale de alarmă" pentru economia naţională. În discursul său, el s-a angajat să menţină reputaţia Finlandei de "responsabilitate şi solidaritate" în interiorul Uniunii Europene, dar şi să lucreze pentru consolidarea relaţiilor cu SUA şi China. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS