10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Avem infochioşcuri!

Trei dintre cele patru aparate-minune care ar trebui să-i îndrume pe turişti către zonele de interes ale Craiovei au fost puse în funcţiune

Cele trei infochioşcuri defecte, ridicate astă-toamnă de UTI din centrul Craiovei, au fost schimbate de această firmă pe propria cheltuială, iar noile aparate au fost deja instalate şi stau la dispoziţia trecătorilor de pe strada Unirii. O parte din informaţiile pe care le conţin sunt însă învechite, ele necesitând o actualizare din partea Primăriei Craiova.

Camere contra vandalilor

Aparatele – dotate şi cu cameră video, care să-i surprindă pe vandalii care ar încerca să le distrugă – oferă, prin intermediul unui touch-screen, informaţii despre Primăria Craiova, Consiliul Local al municipiului, transportul în comun din oraş, instituţiile de cultură şi cluburile sportive, dar şi cinematografele, restaurantele sau barurile din Bănie.
La rubrica „Informaţii de interes public“ sunt prezentate regulamentul de taximetrie, zonele în care este restricţionat accesul autovehiculelor cu masa de peste 3,5 tone, lista străzilor prinse în programul de salubrizare, dar şi programul de reparaţii străzi. Capitolul de „Transport public“ vizează atât transportul rutier (urban şi interurban), cât şi cel CFR sau aerian.
În rubrica de „Cultură“ este prezentat un istoric al oraşului, sunt amintite personalităţile marcante ale urbei, dar şi muzee, instituţii de învăţământ şi de cultură din oraş.
Nu lipseşte o prezentare a proiectelor europene aflate în derulare în Craiova, iar rubrica „Sport“ cuprinde o prezentare a arenelor şi cluburilor sportive din oraş. Nu există aici nici o referire la fosta echipă-fanion a fotbalului oltean, Universitatea Craiova (dezafiliată în cursul anului trecut), ci sunt menţionate doar Clubul Sportiv Judeţean Ştiinţa „U“ Craiova şi Sport Club Municipal Craiova.

Restaurante – da, hoteluri – nu

Infochioşcurile oferă celor interesaţi, în capitolul „Adrese utile“, informaţii despre locaţia şi modul de contactare a instituţiilor publice din oraş. Există şi o rubrică de „Divertisment“, unde poate fi accesată o listă cu zeci de cluburi, baruri şi restaurante, majoritatea având precizate nu doar adresele, ci şi numerele de telefon unde se pot face rezervări.
Rubrica destinată Primăriei Craiova prezintă informaţii despre conducere şi organizare, dar şi despre buget (pe anul 2011) ori taxe şi impozite (tot pe anul 2011, deci care nu mai sunt valabile). Există şi o rubrică destinată Consiliului Local, unde sunt prezentaţi toţi membrii legislativului local, apartenenţa lor politică şi programul de audienţe.
Din păcate, eventualii turişti care vizitează Craiova pot afla de la aceste infochioşcuri doar unde pot să bea şi să mănânce, însă nu şi unde pot dormi noaptea, pentru că nu există nici o referire la… hotelurile din oraş. Reprezentanţii primăriei, care le au în administrare, promit că vor lua măsuri pentru actualizarea datelor oferite de aceste aparate. „Informaţiile care trebuie actualizate sunt stabilite de Direcţia de Informaţii Publice, iar de actualizarea efectivă se ocupă Serviciul de Informatică, ambele din cadrul Primăriei Craiova“, a menţionat Carmen Licu, purtător de cuvânt al municipalităţii.

Simbolul nepăsării

Dacă cele trei infochioşcuri puse de UTI odată cu reabilitarea centrului – unul amplasat lângă semafoarele din faţa Mercurului, altul mai jos de Filarmonică, iar al treilea, nu departe de Cinematograful Modern – au fost acum schimbate tot de UTI, pe propria cheltuială, nu aceeaşi soartă a avut cel de-al patrulea infochioşc din centrul Craiovei, amplasat tot pe strada Unirii, chiar în colţul clădirii Serviciului municipal de Evidenţa Informatizată a Persoanei (lângă „Buletine“).
Prăfuit şi defect de ani de zile, acest computer stradal achiziţionat din bani europeni rămâne în continuare o dovadă a nepăsării unora dintre angajaţii Primăriei Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS