13.1 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate Norvegia: Criminalul Anders Breivik scapă oficial de închisoare pentru că suferă de schizofrenie paranoidă

Norvegia: Criminalul Anders Breivik scapă oficial de închisoare pentru că suferă de schizofrenie paranoidă

O comisie medicală numită de justiţia norvegiană a confirmat azi diagnosticul psihiatric enunţat în noiembrie în cazul lui Anders Behring Breivik, autorul atacurilor din Norvegia soldate cu 77 de morţi la 22 iulie, care îi permite să evite închisoarea, informează Mediafax.
"Nu există nici o obiecţie importantă faţă de concluzia" raportului psihiatric de la 29 noiembrie, care declara că Breivik suferă de "schizofrenie paranoidă", potrivit preşedintelui comisiei, Karl Heinrik Melle, citat de agenţia NTB.
Aflat în prezent în arest preventiv, Breivik, în vârstă de 32 de ani, aşteaptă deschiderea procesului său la 16 aprilie.
Ţinând cont de concluziile examenului psihiatric, el ar urma să scape de închisoare şi să fie condamnat la îngrijiri psihiatrice într-o instituţie cu regim închis.
Potrivit procurorului, Breivik s-a simţit ofensat când a aflat opinia psihiatrilor, care a generat de asemenea controverse în ţara scandinavă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII