34 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitate APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii din sectorul zootehnic care vor sa ia credite

APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii din sectorul zootehnic care vor sa ia credite

Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură eliberează adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, pentru acest an, care vor să sa ia credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu agenţia.
"Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, până la efectuarea, de către APIA, a plăţii primei pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit legii. Până la această dată, agenţia a încheiat convenţii cu CEC Bank, BRD Groupe Societe Generale, Banca Comercială Română şi Procredit Bank", se arată în comunicat, citat de NewsIn.
Valoarea creditului este de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei. Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) garantează până la 50% din valoarea creditelor acordate de bancă.
Cuantumul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia ovine/caprine este de 40 lei/cap animal, iar la specia bovine este de 410 lei/cap animal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS