8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate Moartea lui Muammar Gaddafi ar putea constitui o crimă de război

Moartea lui Muammar Gaddafi ar putea constitui o crimă de război

Moartea fostului lider libian Muammar Gaddafi ar putea constitui o crimă de război, a apreciat aseară, la New York, procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) Luis Moreno Ocampo, inforemază Mediafax.
"Ne-am exprimat îngrijorările către Guvernul de tranziţie libian şi am întrebat cum vor fi judecate crimele comise de cele două tabere în timpul revoltei care a condus la înlăturarea liderului libian. Moartea lui Muammar Kadhafi este una dintre problemele care trebuie clarificate – a şti ce s-a întâmplat – pentru că există suspiciuni serioase că ar fi fost o crimă de război", a declarat presei Moreno Ocampo.
Dat în urmărire de la cucerirea oraşului Tripoli în august, colonelul Gaddafi a fost ucis la 20 octombrie la Sirta, în circumstanţe încă neclare, de rebeli libieni, după ce a fost capturat.
"Din cauza schimbării circumstanţelor, cauzată de moartea sa", judecătorii Curţii Penale Internaţionale au ordonat la 22 noiembrie închiderea dosarului lui Muammar Gaddafi, care făcea obiectul unui mandat de arestare pentru crime contra umanităţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII