10.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul olandez de interne sugerează că România nu va adera la Schengen înainte de iulie 2012

Ministrul olandez de interne sugerează că România nu va adera la Schengen înainte de iulie 2012

Olanda vrea să vadă două rapoarte pozitive consecutive ale UE pe tema eforturilor anticorupţie depuse de România şi Bulgaria, înainte de a ridica veto-ul asupra aderării la Schengen, a declarat ministrul olandez de interne, Gerd Leerrs, relatează EUobserver, citat de NewsIn.
"Avem nevoie de două rapoarte pozitive consecutive care să ateste că progresele în combaterea corupţiei şi împotriva crimei organizate sunt ireversibile, înainte de a putea lua o decizie legată de deplina aderare a României şi Bulgariei la Schengen", a spus el, după reuniunea de la Bruxelles.
Acest lucru va amâna o decizie până cel devreme iulie 2012, când va fi prezentat al doilea raport, după cel din februarie, comentează EUobserver.
Evaluările Schengen din septembrie au conchis că ambele state îndeplinesc deplin criteriile de aderare la Schengen.
Leers a spus însă că Schengen nu înseamnă numai a avea echipament performant de supraveghere la graniţe şi personal, ci înseamnă şi a avea încredere în sistemul judiciar.
"Dacă le dăm cheile de la uşa noastră din spate, trebuie să fim siguri că o vor păzi cum trebuie. Iar ei încă au probleme cu combaterea corupţiei şi crimei organizate, după cum arată rapoartele UE", a subliniat ministrul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII