16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRăzboiul poluării în Bariera Vâlcii

Războiul poluării în Bariera Vâlcii

De zeci de ani, craiovenii care locuiesc în Bariera Vâlcii îşi strigă disperarea. Oamenii spun că sănătatea le este afectată de poluarea care vine de la Complexul Energetic, aflat la doi paşi de locuinţele lor. Autorităţile sau cei în măsură să le apere drepturile le cer tot lor socoteală, pentru că au avut „tupeul“ să-şi ridice casele în vecinătatea Complexului. Ieri, câţiva localnici au ieşit în stradă, supăraţi că nimeni nu-i ia în seamă.
Locuitorii din Bariera Vâlcii, cartier periferic al Băniei, au de suferit de pe urma mastodontului care se înalţă chiar lângă casele lor, Complexul Energetic II Craiova. Pulberile eliminate în urma arderii cărbunelui folosit la producerea energiei electrice şi termice distrug aerul, le strică an de an culturile şi le afectează sănătatea. Iarna, până şi zăpada devine gri. Oamenii spun că au făcut nenumărate demersuri la primărie, la Agenţia de Mediu, la guvern şi preşedinte, dar nemulţumirea lor a fost luată în derâdere. Chiar dacă au primit răspunsuri, au rămas cu ele şi atât, iar anii s-au scurs şi aburul care poartă cu el oxizi de azot şi sulf şi pulberile întunecă zilnic cerul. În plus, zgomotul pe care îl face centrala termică, atât la pornire, cât şi la oprire, este foarte puternic. „Ce să ne facem, că praf este, cenuşa se aşază peste tot, iar zgomotul este aşa de puternic încât tresari din somn. Ei spun că noi ne-am făcut case prea aproape. Păi eu sunt aici de când mă ştiu, pe când termocentrala a fost construită prin ‘79“, a spus Elena Piţă, localnică.
Pulberile venite de la complex otrăvesc grădinile oamenilor, iar aceștia nu înţeleg de ce se întâmplă acest lucru atâta timp cât reprezentanţii unităţii industriale spun că au făcut investiții, că noxele s-au redus, că nu mai poluează. „În fiecare an punem în grădină legume, muncim, udăm şi multe dintre ele se usucă. Sunt pline de cenuşă. Nici rufele nu le poţi scoate afară să le pui la uscat pentru că, dacă rămân mai mult de o oră-două, trebuie să le speli din nou“, a afirmat Viorel Lazăr, locuitor pe strada Parângului.
În Bariera Vâlcii, nici măcar copiii nu este bine să-i scoţi la plimbare. „Dacă scot copilul la plimbare prin cartier, când mă întorc acasă, îl şterg pe faţă cu un şerveţel şi se ia un praf negru. Nu pot să mă gândesc ce respiră copilul ăla de câţiva anişori. Cât de nociv este pentru noi toţi aerul pe care îl respirăm?!“, a spus o altă localnică, Cornelia Galbenu.
 
Ce a fost mai întâi: centrala sau casele?
 
Plângerile pe care le-au făcut către instituţii autorizate, în speţă Agenţia Naţională de Mediu, Garda de Mediu, nu au avut efectul scontat, iar în cele din urmă oamenii au ajuns să fie traşi de urechi că se învecinează cu CE II. Iată ce i-au răspuns cei de la Mediu lui Alexandru Săulescu, locuitor pe strada Parângului nr. 102: „… am constatat că locuinţa dumneavoastră se află în mijlocul unui veritabil şantier de construcţii imobiliare, unde aportul acestei stări de lucruri la evaluarea indicatorului pulberi în suspensie este foarte important. Bănuim că, atunci când v-aţi hotărât să construiţi în această zonă, ştiaţi de existenţa acestei centrale“.
În același timp, arhitectul-şef al primăriei spune că nu s-a dat niciodată autorizaţie de construcţie în zona industrială din Bariera Vâlcii. „Autorizaţiile care au fost emise de instituţia primăriei sunt numai în zona de locuinţe. Este exclus să dăm autorizaţii în zona industrială. Nu pot nega însă că există persoane care şi-au ridicat locuinţe încălcând această limită dintre cele două zone“, a precizat Mircea Diaconescu, arhitectul-şef al Primăriei Craiova.
La rândul lor, reprezentanţii CE II Craiova spun că au făcut investiţii pentru reducerea noxelor, că şi-au montat instalaţii de denoxare pentru a diminua pulberile, oxizii de azot şi sulf și că au făcut modificări cu privire la tehnologia de depozitare a zgurii şi cenuşii la halda din curtea Complexului. Pentru zgomot şi-au montat atenuatoare la principalele utilaje folosite şi nu pot depăşi valorile-limită impuse prin autorizaţia de mediu. „Eu cred că sunt doar răutăţi. Noi cu fonduri proprii am efectuat o serie de modernizări pentru diminuarea noxelor. Suntem permanent monitorizaţi de Garda de Mediu“, a spus Constantin Hoancă, directorul CE II Craiova.
Din păcate, reprezentanţii Agenţiei de Mediu nu şi-au spus punctul de vedere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

34 COMENTARII