21.7 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeputatul PNL Relu Fenechiu, audiat la DNA

Deputatul PNL Relu Fenechiu, audiat la DNA

Deputatul liberal Relu Fenechiu a fost audiat, astăzi, de procurorii anticorupţie, fiind cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu, încă din octombrie 2008, în dosarul "Transformatorul". Feneciu este acuzat că prin firmele sale a vândut căte Electrica Moldova, în perioada 2002-2004, transformatoare de mare tensiune şi alte componente, toate uzate, pe care însă le-a vândut la preţuri de dispozitive noi, conform postului public de televiziune.
Parlamentarul a afirmat, la ieşirea de la DNA, unde a stat aproximativ o oră, că a venit să vadă "ce se întâmplă cu dosarele de care se tot vorbeşte", fără să fie chemat de cineva. "Am venit să văd şi eu ce se întâmplă cu dosarele de care se tot vorbeşte. N-am fost chemat de nimeni. Se vorbeşte de mai multe dosare, că voi fi chemat, dar mi-au spus să stau liniştit pentru că nu voi fi chemat. Mi-au urat Sărbători Fericite!", a afirmat, joi, deputatul Relu Fenechiu, la ieşirea de la DNA, unde a stat aproximativ o oră.  "Nu mi-au comunicat nimic. Nu există o urmărire penală pentru ceva. Nu mi s-a spus că voi fi chemat", a spus Fenechiu.
Expertiza din acest caz ar fi constatat un prejudiciu de peste 1,6 milioane de euro, ceea ce a dus la o schimbare a încadrării juridice, acuzaţia care i se aduce în prezent lui Fenechiu fiind de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
În acelaşi dosar ar mai fi cercetaţi fratele lui Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu, dar şi fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei, tot pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dar şi cinci foşti membri în conducerea Electrica Moldova, acuzaţi de abuz în serviciu, arată sursa citată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII