12 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu îi îndeamnă pe români să arboreze steagul naţional în familie şi la locul de muncă

Băsescu îi îndeamnă pe români să arboreze steagul naţional în familie şi la locul de muncă

Preşedintele Traian Băsescu i-a îndemnat pe români să arboreze steagul naţional, la locul de muncă sau în familie, "ca semn al mândriei de a fi român", în mesajul adresat de Ziua Naţională.
Potrivit NewsIn, mesajul preşedintelui cheamă la solidaritate cu cei afectaţi de criză, dar îndeamnă, totodată, la încredere într-un viitor mai bun.
"Cu prilejul Zilei Naţionale a României, doresc să adresez urările mele cele mai călduroase de sănătate, bucurie şi prosperitate tuturor românilor, din ţară şi din diaspora. Este o zi de mare însemnătate pentru istoria noastră, în care poporul român aduce un omagiu celor care au desăvârşit, prin patriotismul şi jertfa lor, Marea Unire de la 1918", le spune şeful statului în mesajul adresat tuturor românilor, din ţară şi din diaspora.
"Este, de asemenea, o zi a memoriei dedicată evenimentelor şi personalităţilor care, prin viziune şi loialitate faţă de idealul naţional, au jucat un rol covârşitor în afirmarea identităţii statale în modernitate", spune Băsescu.
"Nu în ultimul rând, este o zi în care suntem chemaţi să ne manifestăm solidaritatea cu cei afectaţi de perioada dificilă pe care o traversăm şi să ne exprimăm totodată încrederea în viitorul pe care-l putem construi împreună, aşa cum ni-l dorim, într-o societate liberă şi democratică", se mai arată în mesajul transmis de preşedinte de Ziua Naţională a României.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII