29.5 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlte 11 terenuri şi apartamente, puse sub sechestru în dosarul Petromservice

Alte 11 terenuri şi apartamente, puse sub sechestru în dosarul Petromservice

Procurorii Parchetului General au decis să pună sechestru asupra altor 11 terenuri şi apartamente, în vederea recuperării prejudiciului în dosarul privind delapidarea Petromservice, caz în care asupra altor 81 de imobile a fost instituit sechestru asigurator, inforemazî NewsIn.
Totodată, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme au dispus luarea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara pentru 30 de zile în cazul lui Bogdan Negrutzi, membru în Consiliul de Administraţie al societăţii, acuzat de delapidare.
Acesta este acuzat că, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al SC Petromservice S.A. a participat la adoptarea unor hotărâri, în baza cărora s-au achiziţionat, de către societate, acţiuni la preţuri de zeci de ori mai mari decât cele reale, de la societăţi care nu aveau legătură cu obiectul de activitate al părţii vătămate.
Totodată, alte zece persoane arestate preventiv pe 8 noiembrie în acest dosar, prin decizia Tribunalului Bucureşti, au părăsit, aseară, arestul Poliţiei Capitalei. Cei zece, printre care Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca şi Octavian Ţurcan, au fost eliberaţi după ce Curtea de Apel Bucureşti le-a admis recursurile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS