27.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateStarea de sănătate a fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko, s-a înrăutăţit

Starea de sănătate a fostului premier ucrainean, Iulia Timoşenko, s-a înrăutăţit

Starea de sănătate a fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, aflată în arest, este foarte gravă, ea neputând să se ridice singură din pat, a declarat astăzi presei avocatul Serghei Vlasenko. Iulia Timoşenko se află în prezent într-un penitenciar din Kiev, în aşteptarea judecării apelului împotriva condamnării sale la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere în semnarea contractelor gaziere cu Rusia în ianuarie 2009. Fostul premier ucrainean se află de mai bine de 100 de zile în închisoare iar avocatul său suţine că starea ei de sănătate s-a deteriorat considerabil în ultimul timp. Potrivit acestuia, Iulia Timoşenko are dureri puternice la nivelul coloanei vertebrale şi nu se poate deplasa fără ajutor. 
Avocatul a mai spus că intenţionează să solicite instanţei transferul fostului premier pentru diagnostic şi tratament într-un spital din Kiev. "De zece zile, Iulia Timoşenko este în imposibilitatea de a se ridica din pat", a spus Vlasenko, indicând că fotografia apărută săptămâna trecută, în care fostul premier trimite bezele susţinătorilor săi de la fereastra închisorii, sunt mai vechi. În acest context, el a criticat anchetatorii poliţiei fiscale care îşi continuă acţiunile de anchetă şi interogatoriile în pofida stării grave a Iuliei Timoşenko. "Nu înţeleg de ce a fost nevoie ca dna Timoşenko să fie interogată joi şi vineri în condiţiile în care ea nici nu se poate da jos din pat", a spus avocatul, care a calificat acţiunile procuraturii ucrainene drept un abuz. Avocatul a mai spus că va încerca să obţină astăzi o întrevedere cu Iulia Timoşenko, dacă starea sănătăţii acesteia îi va permite acest lucru. 
O comisie a Ministerului ucrainean al Sănătăţii a fost în vizită la penitenciarul unde este încarcerată Iulia Timoşenko şi a ajuns la concluzia că ea poate fi interogată, făcând recomandări referitoare la tratamentul fostului premier. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS