10.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate Noul premier grec spune că prioritatea guvernului său este să menţină Grecia în Zona euro

Noul premier grec spune că prioritatea guvernului său este să menţină Grecia în Zona euro

Noul premier elen Lucas Papademos a declarat că prioritatea noului guvern de coaliţie este unitatea pentru a menţine Grecia în Zona euro, informează NewsIn, citând BBC News.
"Alegerile pe care le facem noi vor fi decisive pentru poporul grec", a spus el, adăugând că euro este vital pentru prosperitate şi că Grecia se află în prezent într-un "punct critic".
"Drumul nu va fi uşor, dar sunt convins că problemele vor fi rezolvate mai repede şi cu un preţ mai mic, dacă va fi unitate şi consens", a explicat el.
Papademos a precizat că priorităţile sale sunt şi ratificarea pachetului de salvare în valoare de 130 de miliarde de euro convenit luna trecută cu UE şi implementarea politicilor prevăzute prin acest acord. Ceea ce va implica o nouă serie de măsuri de austeritate, lipsite de popularitate în rândul populaţiei elene.
Papademos, fost vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene, a fost numit ieri, după patru zile de discuţii între principalele trei partide din ţară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS