17.9 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGorj: Procurorii au început urmărirea penală împotriva unui medic în "Cazul Tulic"

Gorj: Procurorii au început urmărirea penală împotriva unui medic în „Cazul Tulic”

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au dispus astăzi începerea urmăririi penale faţă de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu, ca persoană juridică, pentru ucidere din culpă, şi faţă de medicul Carmen Braia, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi fals intelectual. Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a fost înregistrată o cauză penală  în care se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul Ralucăi Tulic, în vârstă de 17 ani. Adolescenta, din comuna gorjeană Slivileşti, a decedat pe 10 august, la SJU Târgu Jiu, la scurt timp după ce o asistentă i-a făcut o injecţie cu ampicilină. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS