13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIsrael: Ameninţare de grevă generală începând de mâine

Israel: Ameninţare de grevă generală începând de mâine

Centrala sindicală israeliană Histadrut a anunţat astăzi organizarea unei greve generală pe termen nelimitat, începând de mâine, 7 noiembrie, informează Agerpres.ro. Obiectivul protestului este acela de a denunţa numărul în creştere al angajaţilor temporari din sectorul public. "Această grevă pe termen nelimitat este organizată pentru a protesta împotriva statutului de angajat de categoria a doua pe care îl au sute de mii de israelieni care lucrează în sectorul public şi în anumite întreprinderi private", a declarat purtătorul de cuvânt al Histadrut, Eyal Malma. "Recurgerea la astfel de angajaţi, care nu beneficiază de aceleaşi drepturi sociale şi care sunt plătiţi sub nivelul salarial normal, a devenit o adevărată epidemie căreia trebuie să i se pună capăt", a adăugat Eyal Malma. Potrivit reprezentantului sindical, acest fenomen a luat o asemenea amploare încât este dificil de a preciza numărul acestor angajaţi. 
Negocierile dintre secretarul general al Histadrut, Ofer Eini, şi ministrul israelian de finanţe, Youval Steiniz, desfăşurate în ultimele zile în încercarea de a se evita o grevă, au eşuat. Histadrut cere ca o parte dintre angajaţii temporari să fie integraţi în sectorul public şi să obţină aceleaşi drepturi ca cei angajaţi pe o perioadă determinată. În cazul în care nu se va ajunge la un acord de ultimă oră, mişcarea sindicală ar urma să paralizeze începând de mâine, ora locală 6.00 (4.00 GMT), administraţiile şi ministerele, municipalităţile, universităţile, spitalele şi dispensarele, aeroportul internaţional Ben Gurion, transporturile feroviare şi rutiere, porturile, băncile, bursa din Tel Aviv, companiile de electricitate şi telecomunicaţiile, dar şi tribunalele, a prevenit purtătorul de cuvânt al Histadrut, Eyal Malma. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS