23.1 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate„One man show“ cu Horațiu Mălăele

„One man show“ cu Horațiu Mălăele

Teatrul Liric din Bănie a găzduit vineri seară, în cadrul Zilelor Craiovei, un spectacol de excepţie „One man show“, cu Horaţiu Mălăele. După câteva glume spuse cu umorul său specific, artistul a început spectacolul cu o prezentare originală. „Bună seara, doamnelor şi domnilor, numele meu este Horaţiu Mălăele, iar în cartea mea de muncă scrie că sunt prestator de servicii culturale“. În stilul caracteristic, maestrul a reușit să facă spectatorii să treacă de la o stare de spirit la alta, de la râs la plâns şi de la şoaptă la urlet, încântând audienţa cu un monolog de excepţie. Pe parcursul reprezentaţiei a reuşit să aducă zâmbetul pe buzele publicului, fie prin glume sau autoironii, fie prin recitarea unor poezii din literatura naţională.
„Românul are foarte mult umor şi foarte multă îngăduinţă. Poate de aceea, aceste glume merg doar aici, în România, şi nu în altă parte“, a declarat Horaţiu Mălăele la sfârşitul spectacolului. Şi a avut dreptate, pentru că bancurile sale au făcut referire la viaţa cotidiană a fiecărui român, la actualele probleme politice, la „nea Nicu“, chiar şi la ultima „ispravă“ a preşedintelui Băsescu. Nu a iertat pe nimeni, nici măcar pe aceia care nu au ştiut că într-o sală de spectacol se închide telefonul mobil. Nu i-a jignit, ci le-a recitat fabule…
Având o structură ciclică, spectacolul s-a încheiat în aceeaşi notă melancolică în care a început, Mălăele dedicând tuturor părinţilor o poezie scrisă de Adrian Păunescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII