15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBulgaria: Două mii de tineri au protestat ieri la Plovdiv

Bulgaria: Două mii de tineri au protestat ieri la Plovdiv

Peste două mii de tineri au manifestat ieri la Plovdiv, în sudul Bulgariei, acuzând Guvernul şi Justiţia pentru "impunitatea" noilor îmbogăţiţi şi a romilor, informează Mediafax.ro. Manifestanţii i-au adus un omagiu unui tânăr bulgar lovit mortal cu maşina – cu premeditare, potrivit poliţiei – în urmă cu zece zile, în satul Katuniţa din apropiere, de apropiaţi ai unui lider interlop local, Kiril Raşkov, supranumit "Ţarul Kiro". Agitând drapelul naţional, manifestanţii purtau banderole pe care scria: "Nu vom uita, nu vom ierta" şi "Nu vrem să plătim pentru ţigani".
Manifestanţii i-au huiduit pe premier şi pe preşedinte, precum şi pe Procurorul general şi pe preşedintele consiliului judiciar, reproşându-le că "nu impun aplicarea legii". Adresându-se instituţiilor statului, ei au cerut măsuri "împotriva corupţiei şi arbitrarului". Vizând romii fără a-i numi, manifestanţii au cerut "să fie eliminată cerşetoria", "construcţiile ilegale să fie distruse", părinţii ai căror copii nu merg la şcoală să nu primească ajutoare sociale, iar furturile şinelor de cale ferată, panourilor şi capacelor de canalizare "să fie considerate acte teroriste".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII