România are un nou Cod Civil intrat în vigoare sâmbătă, 1 octombrie. Noile reglementări civile modifică vechiul Cod Civil, adoptat în urmă cu 147 de ani, în 1864, pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Noul Cod Civil aduce modificări esențiale în privința unor domenii precum respectul vieții private și al demnității persoanei umane, divorțul, transmisiunea moștenirii și testamentul. Noul Cod introduce și două noi instituții legale: logodna și convenția matrimonială. Potrivit articolului 6 al Codului, legea nu are putere retroactivă. Noul Cod nu se aplică raporturilor juridice încheiate anterior. Codul prevede ca, practic, „dispozițiile legii noi sunt, de asemenea, aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi“.
Predoiu: O lege a libertăţii şi a egalităţii
Noul Cod Civil este „o lege a libertăţii şi a egalităţii“, fiind gândit pentru o Românie lucrativă, onestă şi inteligentă şi pentru o societate preocupată mai mult de creaţie şi coperare, decât de dispută şi confruntare, a declarat ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu. „Este o lege a libertăţii. Instituţiile reformate sau cele noi au la bază principiul fundamental al libertăţii de voinţă. Este un Cod al libertăţii, pentru că împlinește în sfera dreptului ideea superioară a libertăţii. Libertatea de a contracta, libertatea de a testa, libertatea de a întreprinde, de a dobândi sau a ceda, libertatea de a așeza familia pe o bază convenabilă ambilor soţi“, se arată în mesajul ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, cu ocazia intrării în vigoare a Noului Cod Civil.
Care sunt principalele modificări
Logodna este una dintre noile instituţii reglementate prin Codul Civil. Instituţia logodnei este definită drept „promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria“, iar ruperea abuzivă a acesteia poate duce la obligarea celui culpabil la plata unor despăgubiri. Instituţia logodnei este reglementată de articolele 266-270 din noul Cod Civil, care arată condiţiile în care poate fi încheiată logodna, precum şi condiţiile în care poate fi ruptă. Astfel, pentru încheierea logodnei este nevoie de consimţământul liber şi personal al logodnicilor, care trebuie să aibă minimum 18 ani. De asemenea, cei care încheie o logodnă nu trebuie să fie deja logodiţi cu altcineva, fiind de asemenea interzise logodnele între persoane de acelaşi sex sau între rude. Încheierea logodnei nu este supusă nici unei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă (înscrisuri, martori sau altele), iar încheierea căsătoriei nu este condiţionată de încheierea în prealabil a logodnei. În ceea ce priveşte ruperea logodnei, acesta nu este, de asemenea, supusă nici unei formalităţi şi poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, iar cel care rupe o logodnă nu poate fi obligat să încheie căsătoria. Pe de altă parte, în cazul ruperii logodnei, cei care au încheiat-o sunt obligaţi să returneze darurile primite, însă această obligaţie nu mai este în vigoare dacă unul dintre logodnici a murit. Mai mult, noul Cod Civil prevede că partea care rupe logodna în mod abuziv sau care l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum şi pentru orice alte prejudicii cauzate.
Contractul prenupţial
Convenţia matrimonială în noul Cod Civil este cunoscută drept „contract prenupţial“, care, însă, nu se suprapune identic peste reglementarea convenţiei matrimoniale. În noul Cod Civil sunt prevăzute trei tipuri de regimuri matrimoniale: al comunităţii legale, al separaţiei de bunuri şi al comunităţii convenţionale. Convenţia matrimonială se încheie printr-un înscris autentificat de notarul public, cu consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială şi având conţinut prestabilit. Nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează cu nulitatea absolută a actului. Convenţia matrimonială se poate încheia înainte de căsătorie, astfel că va avea efect de la data căsătoriei sau în timpul căsătoriei. Prin convenţie matrimonială se poate conveni ca soţul supravieţuitor să preia fără plată, înainte de partajul moştenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune. De asemenea, poate fi stipulată în beneficiul fiecăruia dintre soţi sau numai în favoarea unuia dintre ei.
Divorţul
Divorţul poate avea loc fie prin acordul soţilor, la cererea acestora ori la cererea unuia dintre soţi care e acceptată de celălalt, sau atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, situaţie în care instanţa stabileşte culpa unuia dintre soţi în destrămarea căsătoriei sau culpa comună a soţilor, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorţ. Divorţul poate fi decis la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin doi ani, sau la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei, caz în care desfacerea căsătoriei se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa soţilor. Noul Cod Civil prevede şi alte posibilităţi de desfacere a căsătoriei în afară de calea instanţei. Astfel, divorţul poate fi soluţionat pe cale administrativă, prin acord, în anumite condiţii. Cei doi soţi trebuie să îşi dea acordul în acest sens şi nu trebuie să aibă copii minori. Cuplul depune împreună cererea de divorţ, ofiţerul stării civile le dă 30 de zile de gândire, după care, dacă sunt în continuare decişi să divorţeze, li se eliberează un certificat în acest sens. Potrivit noilor reglementări, şi notarul public poate soluţiona cereri de divorţ, însă doar în cazul în care soţii se înţeleg asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Începând cu 1 octombrie, legislaţia civilă introduce şi prevederi regeritoare la despăgubiri, prestaţii compensatorii şi obligaţii de întreţinere între foştii soţi. Astfel, soţul care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei poate cere soţului vinovat să îl despăgubească. De asemenea, soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. Aceeaşi obligaţie intervine şi atunci când incapacitatea se iveşte în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria. Pe de altă parte, în cazul în care căsătoria a durat cel puţin 20 de ani, iar divorţul se pronunţă din culpa exclusivă a soţului pârât, soţul reclamant poate beneficia de o prestaţie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorţul l-ar determina în condiţiile de viaţă ale celui care o solicită. Soţul care solicită prestaţia compensatorie nu poate cere de la fostul său soţ şi pensie de întreţinere. Prestaţia compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei. Prestaţia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură. În ceea ce priveşte custodia copiilor minori după divorţ, o nouă prevedere introduce în legislaţia românească „custodia comună“ ca regulă.
Dreptul la imagine
Noul Cod Civil introduce prevederi stricte care reglementează dreptul la imagine şi atingerea vieţii private. Astfel, este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia, iar în exercitarea dreptului la propria imagine, orice persoană poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Va fi considerată o atingere adusă vieţii private interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări, dar şi captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia sau difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal. Tot atingere la viaţa privată a unei persoane sunt considerate şi difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză sau difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite
