22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimăria Caracal, amendată de Garda de Mediu

Primăria Caracal, amendată de Garda de Mediu

Comisariatul Olt al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat, în prima jumătate a lunii septembrie, 49 de controale, aplicând, cu această ocazie, mai multe amenzi contravenţionale. Printre cei sancţionaţi cu amendă s-a aflat şi Primăria Caracal, care a trebuit să scoată din buzunar suma de 1.000 de lei, deoarece nu a constituit registrele locale ale spaţiilor verzi de pe raza municipiului, pe baza normelor tehnice aprobate prin ordin al ministrului mediului şi al ministrului administraţiei şi internelor, în termen de un an de la elaborarea şi publicarea acestora.
Nu s-au lăsat mai prejos nici persoanele fizice. Silvian Gavrilă, şeful service-ului auto SC Autogab SRL din Slătioara, a fost amendat cu 2.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei în vigoare privind regimul deşeurilor. De asemenea, Vali Rădulescu, din Drăgăneşti-Olt, a depozitat deşeuri neferoase în condiţii necorespunzătoare, faptă pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform OUG privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile.  Tot în urma acestor controale, Primăria Drăgăneşti-Olt a fost sancţionată cu avertisment, deoarece nu a asigurat, din terenul intravilan, o suprafaţă de spaţiu verde de minimum 20 mp/locuitor până la data de 31.12.2010 şi nu a întocmit, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a OUG nr.114/2007, un program în care să fie evidenţiate etapele de realizare a acestei obligaţii, cu indicarea termenelor intermediare propuse.
• Costel Drejoi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS