10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSurprizele Salubrităţii

Surprizele Salubrităţii

Salubritatea din Craiova vrea să majoreze cu aproape 30% preţul pentru colectarea gunoiului menajer. Acesta este doar începutul, existând posibilitatea ca la anul să aibă loc o nouă modificare de tarif.

Reprezentanţii SC Salubritate Craiova vor cere în viitoarea şedinţă de consiliu o creştere a preţului de colectare a gunoiului la nivelul oraşului Craiova. Prin urmare, în loc de 4,38 lei, cât plăteşte în prezent, un abonat va plăti 5,70 lei, dacă propunerea trece de consiliul local. Persoanele juridice vor avea costuri şi mai mari pentru fiecare metru cub de gunoi ridicat, adică vreo 70 de lei, în loc de 47, cât este în prezent. Reprezentanţii Salubrităţii susţin că noile costuri sunt impuse de cheltuielile pe care trebuie să le susţină noua societate. Cele mai împovărătoare sunt taxele şi impozitele locale pe care Salubritatea le-a plătit în luna martie a acestui an, din care cauză a cam pierdut din profit. În plus, trebuie să plătească şi redevenţa către administraţia locală, în valoare de 142.141 lei/lună. „Există nişte cheltuieli care se impun lunar şi pe care noi trebuie să le susţinem din încasări. Avem de plătit taxe şi impozite pentru bunurile mobile şi imobile pe care le deţine. Apoi este redevenţa către primărie, orice zi de întârziere înseamnă atragerea de penalităţi. Acestea sunt motivele pentru care am stabilit noile preţuri pe care le vom supune atenţiei consilierilor locali în şedinţa din iunie“, a spus Sorin Ciobanu, directorul SC Salubritate Craiova SRL.

Salubritatea, proiect cu Ecorom

Alt „obiectiv“ pe masa de lucru a celor de la Salubritate este contractul cu Ecorom Ambalaje SA. Un contract despre care reprezentanţii Salubrităţii nu spun prea multe, deoarece are clauze „confidenţiale“. Dacă dedesubturile nu pot fi aflate direct din contract, lucrurile, după cum le explică conducerea Salubrităţii, stau cam aşa. Ecorom este o firmă care face treaba marilor companii ce produc sau comercializează pe piaţa românească produse ambalate, gen PET-uri, doze din aluminiu sau hârtie, deşeuri care trebuie selectate şi ulterior reciclate. Numai că, în schimbul containerelor pe care Ecorom le pune la dispoziţia Salubrităţii, aceasta din urmă va aduna şi vinde deşeurile selectate. Iar pentru cantitatea adunată şi vândută mai primeşte şi un bonus, tot de la Ecorom Ambalaje. „Noi vom primi de la Ecorom 150 de containere de 2 mc pe care le vom amplasa în 62 de puncte din oraş, locaţii diferite de platformele de gunoi. Aici craiovenii pot pune PET-uri, hârtie, sticlă. După care, vom colecta aceste deşeuri, le vom depozita la staţia noastră de la Şimnic şi le vom vinde la licitaţie. Pentru că facem această colectare, Ecorom ne mai dă şi ceva bani. Scopul este de a creşte procentul de colectare selectivă, deoarece acum stăm foarte prost, cam 1%, iar până în 2017 trebuie să ajungem la 17%. Acest proiect va fi viabil în două-trei luni“, susţine administratorul SC Salubritate Craiova SRL, Flavius Sirop.

Preţuri în continuă creştere

Ca urmare a unor propuneri existente la nivelul Ministerului Mediului, ar fi posibil ca din anul următor taxa de depozitare a gunoiului menajer la rampa de la Mofleni să se dubleze, adică de la 22 de euro/tonă cât este în prezent să se ajungă la 42 de euro. Sume pe care Salubritatea le va acoperi, în mare parte, din costurile percepute craiovenilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII