Știri de ultima orăActualitateRomânia ar putea fi împărţită în opt până la 12 regiuni

România ar putea fi împărţită în opt până la 12 regiuni

România ar putea fi împărţită în opt până la 12 regiuni, a declarat pentru RFI Sulfina Barbu, preşedintele Comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor, care a adăugat că "marea provocare" este ca toată coaliţia să-şi asume acest proiect. "Este cu siguranţă o necesitate această reorganizare administrativ-teritorială. De ce este o necesitate? Pentru că pe exerciţiul financiar 2013-2020 fondurile europene se adresează către unităţile teritoriale din Europa care corespund ca organizare teritorială regiunilor, şi nu judeţelor cum sunt la noi. Sunt unităţi administrativ-teritoriale care sunt de rang inferior regiunilor. Asta presupune că dacă România nu face o reorganizare teritorială îşi asumă ca în acest exerciţiu financiar, deci este vorba de şapte ani, să acceseze mult mai puţine fonduri de la UE, şi cred că nici un politician responsabil nu-şi poate asuma un astfel de risc", a explicat deputatul PDL necesitatea reorganizării administrative.

Sulfina Barbu este de părere maximum opt regiuni ar fi suficiente pentru România. "Dacă plecăm de la criteriile unităţilor teritoriale la nivel european, ne uităm pe nomenclator, eu cred că e nevoie de minim opt, maxim 12 regiuni, ca să ne încadrăm în aceste criterii. Dar este o bună plecare actuala împărţire pe regiuni, pe cele opt regiuni, pe care România o are la nivel teoretic, ştiind că la nivelul regiunilor astăzi noi nu avem personalitate juridică şi nici autorităţi alese responsabile, care să poată angaja regiunea respectivă în proiecte. (…) Opt regiuni cred că sunt suficiente pentru România", a precizat Sulfina Barbu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII