Unde mint Ponta şi Antonescu?

Pe 16 octombrie 2010, PSD adopta, în Congres extraordinar, un program politic intitulat „România corectă, România Socială“ un document de circa 300 de pagini. Pe atunci, alianţa cu PNL nu exista. USL s-a constituit, oficial, abia în februarie 2011, adică patru luni mai târziu. Acest program politic era menit să prezinte viziunea stângii în antiteză cu guvernările de dreapta. „Un program prin care STÂNGA VA ÎNDREPTA ROMÂNIA!“, exclama Victor Ponta în preambul, susţinut de preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, care concluziona: „Prin Programul de faţă, social-democraţia din România dă o probă de maturitate, responsabilitate şi modernitate“.
Ce conţinea însă programul stângii, prezentat în urmă cu şapte luni? Toate, dar absolut toate măsurile prevăzute în programul economic prezentat ca fiind creaţia USL le găsiţi în programul vechi de acum şapte luni la capitolul „Europa îşi planifică un viitor social“ (pag. 48 şi următoarele).
Povestea milionului de locuri de muncă în următorii ani apare iniţial în acest document, redactat pe vremea când PNL nu-şi dăduse încă mâna cu PSD: „Planul stângii înseamnă crearea de şase milioane de noi locuri de muncă în următorii cinci ani. În România, acesta înseamnă crearea de 1.000.000 de locuri de muncă noi în următorii ani“. (pag. 50). Altfel spus, vineri, 27 mai, n-am auzit nimic nou, ci am asistat la o reîmpachetare dibace a mesajului PSD de acum o jumătate de an, cu câteva luni înainte de formarea USL.
Total amnezic şi neinspirat, PDL a picat cu totul în capcana USL: străduindu-se să arate cât de proaste şi nefundamentate sunt ideile opoziţiei (nu şi-a amintit nimeni că acum o jumătate de an PSD le mai plimbase o tură prin spaţiul public în numele stângii), partidul lui Boc n-a făcut decât să amintească iarăşi opiniei publice că e restant cu nişte măsuri de relansare economică, ce se tot amână, la fel ca plecarea premierului.
Adriean Videanu s-a lansat rapid în analiza complicată a unor idei puse la murat de PSD înainte să bată palma cu PNL, reuşind să arate cel mult că noua conducere PDL nu are de fapt experţi în economie capabili să demonteze profesionist, cu cifre şi date, propunerile opoziţiei. Ieşirea lui Videanu a mai sugerat că Emil Boc, în lipsa competenţelor din partid, va trebui să se bazeze pe viitor tot pe garda veche trasă pe linie moartă după Convenţia Naţională din 15 mai. Era bine dacă mai cerceta puţin programul USL înainte să facă pe deşteptul.
În treacăt fie spus, în superficialitatea ei, nici presa n-a manifestat mai multă curiozitate. Propagandiştii de la TV, nici atât.  
Dar care era viziunea stângii, acum şapte luni, în materie de impozitare a venitului salarial? La capitolul „Scenariul fiscal-bugetar pe termen mediu. Reforma fiscal bugetară. Adoptarea monedei euro“, PSD propunea, în octombrie 2010, două scenarii:
„Partidul Social Democrat propune impozitarea diferenţiată a venitului global, cu deductibilităţi fiscale. În prezent, sunt luate în calcul două scenarii alternative“.
* Scenariul 1: Cota 0% până la 1.000 de lei salariu brut; cota 15% pentru ce depăşeşte 1.001 lei până la 4.500 de lei salariu brut; cota 25% pentru ce depăşeşte 4.501 lei până la 9.000 venituri salariale brute; cota 35% pentru ce depăşeşte 9.001 lei până la maximum salariu brut.
* Scenariul 2: Cota 8% până la 1.000 de lei salariu brut; cota 12% pentru ce depăşeşte 1.001 lei până la 4.500 de lei salariu brut; cota 16% pentru ce depăşeşte 4.501 lei“. (pag. 72)
PSD a susţinut, până la formarea USL în februarie 2011, prima variantă. Impozitarea progresivă (0% – 15% – 25%- 35%) părea mai socialistă, în perfect acord cu teza clasică a stângii „luăm de la bogaţi şi dăm la săraci“.
Scenariul doi a fost prezentat pe 27 mai ca fiind soluţia USL, la propunerea liberalilor. Or, după cum vedem, scenariul doi, care-i oferă astăzi PSD-ului să vorbească despre „o soluţie de centru“ figura tot ca măsură de stânga în octombrie 2010, în programul PSD, fiind preluată de acolo cuvânt cu cuvânt, fără îmbunătăţiri. Interesant e că şi în primul scenariu, şi în al doilea, la capăt ies tot un milion de noi locuri de muncă!
Aici sunt două variante. În ambele, cineva minte abundent.
* Prima variantă ar fi că Victor Ponta minte când declară că scenariul impozitării regresive (16% – 12% – 8%) a fost ideea liberalilor sau că au găsit-o împreună. În realitate, le-a împrumutat o veritabilă idee de stânga veche de şapte luni. În acest caz, Antonescu minte şi el când pretinde că şi-a pus amprenta liberală pe programul USL, deoarece se vede limpede că specialiştii săi n-au avut nici cea mai mică contribuţie, înghiţind, de fapt, un scenariu marca PSD cu aerul că au transpirat gândind vaste reforme fiscale.   
* A doua variantă ar fi că liberalii au lucrat pe ascuns la programul economic al PSD încă de anul trecut, reuşind în mod spectaculos să-şi infiltreze ideile de dreapta într-un program de stânga. În acest caz, Ponta şi-a minţit electoratul când a prezentat cele două scenarii de impozitare ca fiind soluţiile stângii, când în realitate era lucrătura dreptei. Pe de altă parte, Antonescu şi-a indus în eroare electoratul de dreapta în octombrie 2010, când se mai răstea la PSD, deoarece colabora pe ascuns cu stânga şi îi furniza idei.
Luni seară, la B1 TV, Crin Antonescu era mândru nevoie mare că Victor Ponta, întrebat de ce a renunţat la impozitarea progresivă în favoarea celei regresive, a declarat la HotNews.ro că a evoluat, recunoscând în plus, cu subiect şi predicat, că liberalii au avut un cuvânt greu de spus la capitolul impozitare.  
Pe scurt: programul USL prezentat de Victor Ponta şi Crin Antonescu vineri, 27 mai, este un rezumat bine sistematizat, de 50 de pagini, al celor 300 de pagini din „România socială, România corectă“ prezentat de PSD, în Congres Extraordinar, pe data de 16 octombrie 2010, în contrast cu ororile guvernării de dreapta. Aşadar, nimic nou. Stânga într-o nouă prezentare, cu ceva liberali distribuiţi într-un decor falsificat pe care Ponta l-a botezat „a treia cale românească“.
PNL se dovedeşte azi o simplă anexă a stângii, fără idei, fără influenţă, fără contribuţii. Din acest punct de vedere, Dinu Patriciu are, când îşi critică partidul, dreptate. Deşi, nici el nu e onest până la capăt. Prin 2004, Patriciu teoretiza apropierea celor două partide pe care astăzi le torpilează în editorialele sale din Adevărul şi finanţa atât PSD, cât şi PNL.
Adică, nu era nici un păcat dacă PNL recunoştea public că, la capitolul impozitării salariilor – filozofia impozitării fiind totuşi cheia unui program economic –  USL a optat pentru un scenariu propus de PSD acum şapte luni. Dacă ar fi făcut-o însă, s-ar fi pus întrebarea ce mai e liberal din programul USL, când crema a fost luată de stânga. Alegând calea minciunii, liberalii şi pesediştii au picat proba onestităţii faţă de propriii alegători, înşelaţi cu o sumă de idei reciclate din setul de 100 de măsuri propus de PSD pe 16 octombrie 2010.
O explicaţie posibilă a încercărilor de a vinde vechile idei de stânga drept propuneri de „centru“ promovate de liberali este tentativa USL de a recupera electoratul de dreapta pierdut de PNL după mariajul cu PSD. Altfel, minciuna chiar n-are nici un sens.
În locul lui Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu şi ceilalţi liberali, fericiţi că au întors PSD pe calea cea dreaptă, ar mai scormoni, totuşi, prin programele altora, în căutarea unor idei de dreapta veritabile. Victor Ponta a avut, pesemne, un puseu de generozitate când i-a împrumutat lui Crin Antonescu câteva idei socialiste sub cuvânt de onoare că va spune public că sunt ale liberalilor. Ceea ce, spre cinstea lui, a şi făcut.