17 C
Craiova
miercuri, 8 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlt: Medicii legişti confirmă că omul de afaceri Constantin Spak s-a sinucis

Olt: Medicii legişti confirmă că omul de afaceri Constantin Spak s-a sinucis

Medicii legişti au confirmat că omul de afaceri Constantin Spak, găsit mort în incinta fermei sale din comuna Valea Mare, judeţul Olt, s-a sinucis, înjunghiindu-se de trei ori cu un cuţit în inimă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Olt citat de Mediafax, medicii legişti din Slatina au descoperit la examinarea cadravului omului de afaceri trei lovituri de cuţit, una dintre acestea fiindu-i fatală victimei. "Potrivit raportului medico-legal, sunt trei plăgi tăiate, înţepate, penetrante hemitorace stâng anterior, dintre care una cardiacă. De asemenea, victima a avut hemoragie internă şi externă", a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Olt. Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Constantin Spak a fost dus la vila omului de afaceri din localitatea Potcoava, judeţul Olt.

Reamintim că omul de afaceri Constantin Spak a fost găsit mort ieri după-amiază, în jurul orei 17.00, în incinta fermei sale din comuna Valea Mare, judeţul Olt, din primele cercetări ale poliţiştilor reieşind că bărbatul s-ar fi înjunghiat de trei ori cu un cuţit în zona inimii. Incidentul a fost anunţat de o femeie la numărul unic de urgenţă 112.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII