Proiectul legii privind combaterea pornografiei în rândul minorilor a fost adoptat de Comisia de cultură a Senatului, site-urile pentru adulţi fiind obligate la o autorizare din partea Ministerului Comunicaţiilor.
După cum informează mediafax.ro, proiectul a fost dezbătut după ce plenul a decis retrimiterea la comisie, senatorul PDL Radu F. Alexandru propunând mai multe amendamente, însuşite de comisie.
Astfel, site-urile care promovează conţinut pentru adulţi vor trebui să obţină o autorizare din partea Ministerului Comunicaţiilor.
De asemenea, vor fi obligate să paroleze accesul pe site. În plus, utilizatorii vor trebui să plătească o taxă suplimentară, taxă care să fie evidenţiată pe factura de internet a furnizorului.
Potrivit lui Radu F. Alexandru, în acest fel părinţii vor putea vedea, consultând factura de internet, dacă site-urile pentru adulţi au fost accesate de copiii lor.
Proiectul de lege, propus de Guvern, mai prevede posibiltatea ca Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor să blocheze site-urile cu material pornografic dacă nu respectă anumite condiţii, legate de parolarea accesului şi interzicerea lui pentru minori.
Legea combaterii pornografiei, adoptată la comisie în Senat
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

