Știri de ultima orăActualitateLibia: Pistele aeroportului Benghazi, distruse în timpul protestelor

Libia: Pistele aeroportului Benghazi, distruse în timpul protestelor

Pistele aeroportului libian Benghazi au fost distruse în urma violenţelor care afectează ţara şi avioanele de pasageri nu pot ateriza acolo, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, ministrul de externe de la Tripoli, Ahmed AboulGheit, informează NewsIn.
"În ceea ce priveşte estul Libiei, pistele aeroportul din Benghazi au fost distruse. Nu este posibil ca avioane ale Egyptair sau alte avioane să aterizeze pe aeroport", a precizat AboulGheit.
Anterior, autorităţile libiene au închis spaţiul aerian al ţării, astfel că un avion austriac, ce urma să evacueze 60 de cetăţeni UE din Libia, a rămas blocat pe aeroport.
Un avion cu 180 de locuri pentru oferit de compania Technoexportstroi la ordinul premierului din Bulgaria, Boiko Borisov, pentru evacuarea cetăţenilor acestei ţări din Libia, a obţinut permisiunea de a ateriza pe aeroportul din Tripoli.
Potrivit organizaţiilor internaţionale, până la 500 de persoane au fost ucise de forţele guvernamentale de la izbucnirea protestelor faţă de liderul Muammar Gaddafi, pe 15 februarie. Autorităţile au confirmat oficial 84 de decese.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS