25.1 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateHandbal - Oltchim: Preşedintele Gavrilescu, nemulţumit după înfrângerea cu Itxako

Handbal – Oltchim: Preşedintele Gavrilescu, nemulţumit după înfrângerea cu Itxako

Preşedintele clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a declarat după meciul pierdut de campioana României în deplasarea de la Itxako (25-26), că este nepermis ca echipa să piardă astfel, după ce a condus cu 6 goluri în repriza secundă.
"Nu ştiu dacă a fost greu, dar ştiu sigur că e nepermis să se piardă aşa un meci. Eu nu-mi amintesc să fi avut noi vreun meci în care să conducem cu 5-6 goluri în ultimul sfert de oră şi să pierdem. Credeam că batem la 10 goluri, când am văzut că facem scor. Nu am înţeles nimic din ce s-a întâmplat, nu am o explicaţie, dar când ai condus cu 6 goluri, e nepermis să pierzi aşa. Poate e prea multă experienţă la mijloc şi sper să n-am dreptatate, dar această înfrângere ne-ar putea costa calificarea în semifinale. Au fost şi ratări incredibile pe final şi variante, pe care nu le-am înţeles. Repet: nu mai pot spune nimic! Poate mâne voi fi lucid şi voi înţelege mai bine, dar acum sunt foarte afectat", a declarat Ioan Gavrilescu, pentru mediafax.ro.
Oltchim a evoluat sâmbătă, în deplasare, cu Itxako Reyno De Navarra, pierzând cu 25-26, după ce în minutul 43 conducea cu 6 goluri (14-20).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU