14.8 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateCopiii jandarmilor craioveni se specializează în arte marţiale

Copiii jandarmilor craioveni se specializează în arte marţiale

În sala de pregătire fizică a Clubului Sportiv Straja Craiova, s-a desfășurat, ieri, concursul de grad pentru acordarea centurilor albă, galbenă şi portocalie, copiilor cadrelor din cele două unități de jandarmi din Craiova, care au optat să se pregătească în diferite stiluri de luptă. La această activitate au participat copiii jandarmilor cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani, atât fete cât și băieți.
Aceștia au susținut un examen în fața unei comisii alcătuite din specialiști în autoapărare și membrii din conducerea Clubului Sportiv Straja. În urma examenului care a constat în prezentarea în fața comisiei de evaluare a tehnicilor acumulate pe perioada celor doi ani de antrenament, au fost acordate 7 centuri albe, 8 centuri galbene și 3 centuri portocalii, în funcție de complexitatea și corectitudinea exercițiilor prezentate.
Pregătirea pe linia autoapărării este realizată de Florin Toncea și Silviu Drulă, ambii practicanți ai diferitelor stiluri de autoapărare și cadre ale Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS