10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎncă un abonat fidel, premiat de GdS

Încă un abonat fidel, premiat de GdS

Luna februarie a venit cu premii pentru abonaţii fideli ai Gazetei de Sud. Pretorian Florentina (foto), de 42 de ani, câştigătoarea marelui premiu oferit de Gazeta de Sud la Tombola Abonaţilor, a venit la sediul redacţiei imediat ce a aflat fericita veste. „Sunt abonată de trei ani la Gazeta de Sud. Distribuitorul vine lunar şi-mi prelungeşte abonamentul. Îmi spunea zilele trecute că, de-a lungul timpului, mai mulţi abonaţi din zona lui au câştigat marele premiu la Tombola Abonaţilor. Se pare că mi-a purtat noroc. Acesta a fost primul câştig şi prima veste bună după o lungă perioadă în care lucrurile nu au fost tocmai uşoare pentru mine“, a precizat emoţionată câştigătoarea lunii.

Regulament

Gazeta de Sud organizează Tombola Abonaţilor în fiecare lună şi pune în joc premii substanţiale. În timp ce abonaţii prin sistemul de distribuţie propriu al Gazetei de Sud sunt înscrişi automat la tombolă, cei care se abonează prin Poşta Română trebuie să trimită dovada plăţii abonamentului pe adresa redacţiei (Câmpia Islaz, nr. 97 A). Tragerea la sorţi are loc în a doua joi a fiecărei luni, la ora 14.00, la biroul de publicitate al Gazetei de Sud, situat în Craiova, strada Madona Dudu, bl. 8 (în incinta Asirom). Pentru o transparenţă sporită, la tragerile la sorţi, care sunt interactive, poate asista oricine.
GdS

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS