16.7 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoliţiştii locali vor fi dotaţi cu pistoale şi bastoane cu electroşocuri

Poliţiştii locali vor fi dotaţi cu pistoale şi bastoane cu electroşocuri

Poliţiştii locali vor fi înarmaţi cu pistoale cu glonţ, pistoale cu muniţie neletală şi bastoane cu şocuri electrice, potrivit Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale, adoptat printr-o hotărâre de guvern publicată ieri în Monitorul Oficial.
În anexa privind „Normele de dotare cu armament şi mijloacele specifice de protecţie a poliţiştilor şi personalului contractual cu atribuţii în domeniul pazei bunurilor şi a obiectivelor de interes local“, sunt prevăzute câte un pistol şi 24 de cartuşe pentru „fiecare poliţist local cu atribuţii în domeniul asigurării ordinii şi liniştii publice şi pentru personalul contractual care desfăşoară activităţi de pază“, potrivit AGERPRES.
În schimb, pistoalele cu muniţie neletală şi 30 de cartuşe aferente se alocă pentru 40% – 60% din poliţiştii locali.
De asemenea, actul normativ prevede câte un baston de cauciuc pentru fiecare poliţist local şi personalul contractual de ordine publică, precum şi câte un baston cu electroşocuri în cazul a 40% – 60% dintre aceşti angajaţi. „Arsenalul“ de autoapărare al viitorilor poliţişti locali mai cuprinde şi câte un „pulverizator de mână cu substanţe iritant-lacrimogene“.
În dotarea poliţiştilor locali vor mai intra cătuşe, fluier, radiotelefon portabil şi uniformă de serviciu, care cuprinde 34 de piese, pentru timp de iarnă şi de vară. Actul normativ reglementează şi modul de recompensare a poliţiştilor locali: ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior, felicitările scrise sau verbale, titlurile de onoare pentru acte de eroism, însemnele onorifice, recompensele materiale.
În acordarea unei recompense trebuie să se ţină seama de comportamentul poliţistului local premiat, de prestaţia profesională generală a acestuia, dar şi de efectul motivator asupra colegilor săi, se menţionează în Regulament.
O parte din personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor, din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională va trece la Poliţia Locală, din subordinea autorităţilor locale, a declarat, pe 16 decembrie, ministrul administraţiei şi internelor, Traian Igaş. „Cu siguranţă, unii dintre angajaţii noştri se vor regăsi în Poliţia Locală, pentru că sunt oameni mai bine pregătiţi decât ceea ce avem în acest moment“, a spus Igaş, răspunzând unei întrebări în cadrul dezbaterii bugetului de stat în comisiile reunite de administraţie ale parlamentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

31 COMENTARII