14.2 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGeoană îi şantajează pe social-democraţi cu înscrierea în partidul lui Voiculescu

Geoană îi şantajează pe social-democraţi cu înscrierea în partidul lui Voiculescu

PSD dă în clocot pe fondul scandalului Ponta versus Geoană. Mai mulţi social-democraţi au declarat pentru Hotnews.ro că partidul riscă să se rupă dacă Biroul Politic îi va retrage sprijinul lui Mircea Geoană. Plecarea lui Geoană în PC apare în contextul în care conservatorii negociază cu liberalii o alianţă.

Surse din interiorul PSD susţin că Mircea Geoană are un plan de rezervă bine pus la punct, iar atacurile la adresa lui Victor Ponta nu au fost întâmplătoare. Geoană ar fi încercat să-şi consolideze scaunul de preşedinte al Senatului prin atacul la adresa lui Ponta lansat la începutul săptămânii pe blogul personal. Fostul preşedinte al PSD ar fi luat în calcul şi posibilitatea excluderii sale din PSD, situaţie în care ar fi plecat la PC împreună cu o serie de senatori şi deputaţi PSD.
Sursele citate susţin că, în cazul în care este sancţionat de conducerea PSD, Geoană poate rupe partidul în două şi se înscrie în partidul lui Dan Voiculescu. De altfel, Geoană şi Voiculescu au avut întotdeauna o relaţie foarte bună de colaborare. Site-ul Inpolitics.ro a relatat că plecarea lui Geoană în PC apare în contextul în care conservatorii negociază cu liberalii o alianţă.
După publicarea pe blogul personal a declaraţiei video, Geoană a continuat să-şi menţină public poziţia şi să se erijeze în lider al partidului, promovând necesitatea unei colaborări PSD-PNL.
Un episod asemănător a avut loc în 2006, când Adrian Năstase şi apropiaţii acestuia ameninţau cu înscrierea în partidul lui Dan Voiculescu. Năstase a fost la un pas să i se retragă sprijinul politic pe fondul scandalului creat în parlament privind avizarea începerii urmăririi penale a acestuia. La vremea respectivă, Năstase nu a făcut nici o declaraţie legată de o eventuală înscriere în PC, însă parlamentarii apropiaţi acestuia au transmis mesaje în acest sens. Conducerea PSD a renunţat atunci să-l sancţioneze.
Altă variantă vehiculată în interiorul PSD şi susţinută de sceptici este aceea că Geoană ar fi lansat informaţia ca să se înscrie în partidul lui Voiculescu pentru a şantaja conducerea PSD şi a evita excluderea sa.
Mircea Geoană nu a putut fi contactat de reporterii HotNews.ro, el refuzând să răspundă nenumăratelor apeluri ale reporterilor acestora.

Ponta: Eu nu-mi doresc să plece nimeni din PSD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru Hotnews.ro că nu ştie de o astfel de intenţie a lui Geoană. „Nu ştiu nimic în acest sens, doar ce am citit în presă. Nu am mai vorbit cu Mircea Geoană de pe 4 decembrie 2009, după confruntarea televizată, aşa că nu mi-a comunicat nimic în acest sens. Vă daţi seama că nu m-a sunat să-mi spună şi nimeni din interiorul partidului nu mi-a comunicat o astfel de informaţie. Eu nu îmi doresc să plece nimeni din PSD. Atâta timp cât Adrian Năstase şi Ion Iliescu rămân în PSD, partidul va fi puternic. Nu se distruge PSD cu plecarea domnului Geoană sau a oricărui membru atâta vreme cât nu sunt Adrian Năstase şi Ion Iliescu“, a declarat Ponta.  
Victor Ponta a încercat miercuri să-l mazilească pe Mircea Geoană, convocând o şedinţă informală cu vicepreşedinţii  fideli. Conform surselor Hotnews.ro,  preşedintele PSD convocase doar vicepreşedinţi fideli lui şi stabilise ca şedinţa să se desfăşoare la Sinaia, departe de ochii presei. Bazându-se pe vicepreşedinţii săi, Ponta plănuise să-l suspende din PSD pe Geoană ca să-i arate cine este şeful.
Scurgerea informaţiei în presă i-a dejucat planul lui Ponta, care a schimbat locaţia şedinţei şi a fost nevoit să invite toţi membrii Biroului Politic. Şedinţa informală s-a desfăşurat în apropiere de Ploieşti şi au participat Ion Iliescu şi vicepreşedinţii Gheorghe Nichita, Ioan Chelaru, Ecaterina Andronescu, Marian Vanghelie, Ioan Toma, Ion Prioteasa.

Mazilirea lui Geoană, amânată de greii
partidului

Sursele citate susţin că intenţia lui Ponta de a-l suspenda pe Geoană i-a determinat pe greii partidului să participe la şedinţa convocată departe de Capitală. O eventuală excludere a lui Geoană din PSD ar fi rupt partidul în două, pentru că senatorii şi deputaţii fideli acestuia ar fi plecat odată cu el, iar PSD ar fi pierdut şi şefia Senatului, susţin sursele citate. Conştienţi de efectele unei astfel de decizii, greii partidului s-au grăbit să participe la şedinţa Biroului Politic pentru a-l tempera pe Ponta şi a evita un eventual scandal de proporţii.
Aceleaşi surse susţin că şedinţa a debutat aşa cum era de aşteptat, cu scandal, Ponta cerând social-democraţilor să aleagă între el sau Geoană. Ponta a cerut retragerea sprijinului politic lui Mircea Geoană, ameninţând că, în caz contrar, îşi va depune mandatul de preşedinte al PSD. Greii partidului l-au temperat, explicându-i că nu este cazul să arunce partidul în aer cu decizii pripite.
„Scrisoarea parlamentarilor a făcut mai mult rău partidului decât ce declara Geoană pe blogul lui. I-aţi pus pe parlamentari să semneze un atac dur, fără precedent împotriva lui Geoană, care este preşedintele Senatului, şi asta a făcut rău partidului. Nu spun că intervenţiile lui nu au afectat partidul, dar scrisoarea a turnat gaz pe foc“, ar fi comentat unul dintre vicepreşedinţi.
Unii membri ai conducerii PSD, printre care Ioan Toma, Ecaterina Andronescu, Constantin Niţă şi Ion Prioteasa, au jucat cartea neutralităţii, pledând pentru unitatea partidului. Cei din tabăra lui Geoană au ridicat problema lipsei de strategie a PSD, pierzând contactul cu liberalii. Conform surselor citate, apropiaţii lui Geoană au lăsat să se înţeleagă că se impune şi o evaluare a activităţii conducerii prin organizarea unui congres extraordinar în februarie.
Sursele Hotnews.ro susţin că Marian Vanghelie a avut o reacţie virulentă la adresa lui Ponta. „Vrei, nu vrei, urâţi, frumoşi… mergem împreună. Nici nouă nu ne convine cum conduci partidul, dar suntem alături de tine“, ar fi spus Vanghelie.

Ion Iliescu: Nu este momentul de răfuieli în partid

De partea cealaltă a mesei, Adrian Năstase şi Ion Iliescu au dezaprobat declaraţiile lui Geoană, însă au subliniat că partidul va avea cel mai mult de suferit. „Declaraţiile lui Geoană au fost iresponsabile şi incorecte, dar, vă atrag atenţia, nu este momentul de răfuieli în partid, nu avem nevoie de aşa ceva. Trebuie să păstrăm unitatea“, ar fi spus Iliescu în spatele uşilor închise.
Subiectul a fost tranşat prin decizia de a-l chema pe Mircea Geoană luni, la BPN, pentru a da explicaţii în legătură cu afirmaţiile sale din ultima vreme şi pentru a fi avertizat că nu mai are voie să vorbească fără consultarea forurilor de conducere ale partidului.
Sursele Hotnews.ro susţin că Victor Ponta le-ar fi cerut participanţilor să nu relateze presei discuţiile din interior legate de subiectul Geoană şi mai degrabă să vorbească despre strategia PSD de a întări relaţia cu liberalii. După opt ore de şedinţă, declaraţiile au fost axate pe strategia PSD. S-a anunţat că Biroul Politic al PSD i-a mandatat pe Victor Ponta, Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Liviu Dragnea să continue discuţiile cu PNL în vederea identificării unor căi de colaborare.
 
Geoană: Nu părăsesc PSD. Sunt „intoxicări“ că aş pleca la PC

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat vineri pentru NewsIn că nu se pune problema plecării sale din PSD şi că informaţiile despre presupusa sa înregimentare la PC sunt „intoxicări“.
„Sub nici o formă nu se pune problema să părăsesc PSD, sunt un fost preşedinte al partidului care are în spate câteva milioane de voturi. Aşa, au mai existat zvonuri şi despre Iliescu că-şi face partid la Clubul de la Bucureşti şi cu Năstase că pleacă la PC, dar acestea sunt intoxicări care n-au nici o legătură cu realitatea“, a precizat social-democratul.
Luminiţa PÎRVU, HotNews.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII