13.1 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBugetele ordonatorilor de credite pentru 2011 scad, cu excepţia Muncii, Agriculturii, Finanţelor

Bugetele ordonatorilor de credite pentru 2011 scad, cu excepţia Muncii, Agriculturii, Finanţelor

Ordonatorii de credite vor primi mai puţini bani de la buget în 2011 atât faţă de execuţia preliminată pentru acest an, cât şi comparativ cu bugetul iniţial pentru 2010, rectificat de două ori, cu excepţia ministerelor Muncii, Agriculturii, Mediului, Finanţelor, Dezvoltării şi Transporturilor.
Cea mai drastică scădere va fi operată la Ministerul Sănătăţii, unde alocaţia bugetară scade cu aproape 40% faţă de execuţia preliminată din acest an, de la 7,14 miliarde lei la 4,4 miliarde lei, potrivit datelor din proiectul de buget pentru 2011.
Ministerul Apărării Naţionale va primi 4,7 miliarde lei, cu 30% mai puţin comparativ cu suma de 6,7 miliarde de lei estimată pentru 2010. De mai puţini bani var beneficia şi Ministerul Afacerilor Externe după ce Executivul a redus alocaţia bugetară de la 808 milioane lei la 530 milioane lei.

S-a tăiat şi de la SIE şi SRI

Guvernul a decis să reducă semnificativ fondurile şi pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, instituţia urmând să încaseze 9 miliarde de lei de la buget, în scădere cu 14%. Pentru acest an, cheltuielile MAI sunt anticipate la 10,5 miliarde lei. De asemenea, au fost reduse bugetele SRI (de la 1,17 miliarde lei la 907 milioane lei) şi SIE (de la 188 la 175 milioane de lei). În schimb, bugetul SPP urcă uşor, de la 119,5 milioane lei la 123 milioane lei.
Guvernul a stabilit că bugetul Ministerului Muncii va creşte de la 29,4 miliarde lei la 33,6 miliarde lei. Ministerul Agriculturii va avea la dispoziţie 11,6 miliarde lei, cu 1,4 miliarde de lei mai mult comparativ cu acest an, iar Ministerul Mediului a primit 500 milioane de lei peste suma anticipată în acest an, de 1,8 miliarde lei.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va avea un buget de 2,78 miliarde de lei, cu 10 milioane de lei peste execuţia preliminată pentru acest an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS