25.1 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMilitarii doljeni răniţi la Cincu au fost vizitaţi de ministrul Oprea

Militarii doljeni răniţi la Cincu au fost vizitaţi de ministrul Oprea

Gabriel Oprea, ministrul apărării naţionale, i-a vizitat în această dimineaţă pe cei trei militari din cadrul Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din Craiova, răniţi în evenimentul din Poligonul Cincu, recent transferaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti.
Caporalii Dănuţ-Marian Florea, Claudiu-Constantin Vulpoiu şi Tudorică-Răzvan Plai i-au raportat ministrului apărării că se simt foarte bine şi că aşteaptă să se întoarcă acasă, la familii şi la colegi, cât mai curând.
Ministrul apărării a fost informat, de către medicii care asigură monitorizarea pluridisciplinară şi tratamentul celor trei militari, cu privire la evoluţia foarte bună a stării lor de sănătate. Ministrul Gabriel Oprea le-a urat sănătate militarilor doljeni, cărora le-a promis tot sprijinul său, atât pe timpul spitalizării, cât şi după externare. De asemenea, ministrul i-a asigurat de faptul că beneficiază la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central de cele mai bune condiţii de îngrijire, tratament şi recuperare, precum şi de medici şi personal sanitar de cea mai înaltă competenţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII