14.2 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurnu Severin: Un muncitor a fost grav rănit într-un accident de muncă produs într-un supermarket

Turnu Severin: Un muncitor a fost grav rănit într-un accident de muncă produs într-un supermarket

Un muncitor de la o firmă de construcţii din Hunedoara care efectuează lucrări în incinta unui supermarket din municipiul Drobeta Turnu Severin a ajuns în stare gravă la spital, în această dimineaţă dimineaţă, după ce a căzut de la o înălţime de aproximativ şapte metri.
Marcel Vica, în vârstă de 44 de ani, din Hunedoara, muncitor la SC Intercom Instal SRL, efectua  împreună cu mai mulţi colegi, lucrări de instalaţii la un magazin din incinta supermarketului Interex din Drobeta Turnu Severin. „Lucrau la Interex, la magazinul Domo. La un moment dat, au ridicat o ţeavă pentru o instalaţie de incendiu, ca să o monteze. În momentul în care ei au ridicat ţeava, care este foarte lungă, bărbatul s-a aplecat peste balustradă ca să ia ţeava, iar ţeava, fiind destul de grea, l-a tras peste balustradă şi a căzut de la o înălţime de aproximativ şase-şapte metri”, a declarat inspectorul Ion Teodorescu, de la ITM Mehedinţi.
Bărbatul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, fiind dignosticat cu fractură de bazin, traumatism cranio-cerebral şi fractură de braţ. Medicii ar putea decide trasferarea lui la un spital din Timişoara.
Conducerea societăţii hunedorene a declanşat o anchetă internă pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de muncă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS