22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia va găzdui mâine Summitul Dunării

România va găzdui mâine Summitul Dunării

Delegaţii din 14 state şi reprezentanţi ai Comisiei Europene participă, mâine, la Bucureşti, la summitul Dunării, reuniune care va da un semnal politic în vederea implementării Strategiei UE pentru regiunea Dunării, iniţiativă lansată de România şi Austria în 2008.
Strategia UE pentru Regiunea Dunării reprezintă un model de cooperare regională la nivel european care aplică noul concept de coeziune teritorială. Strategia va ajuta la eficientizarea utilizării fondurilor europene şi la atragerea de noi fonduri pentru această regiune.
România va fi reprezentată la Summitul Dunării de preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi ministrul de externe, Teodor Baconschi.
La reuniune va lua parte şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso. De asemenea va participa, în calitate de invitat special, preşedintele Comitetului Regiunilor, Mercedes Bresso.
Delegaţiile Ungariei, Croaţiei şi Bulgariei vor fi conduse la summitul Dunării de şefii de guverne. Republica Moldova va avea, de asemenea, o delegaţie condusă de premierul Vlad Filat.
Alături de delegaţiile reprezentând cele 14 guverne ale statelor din bazinul Dunării vor fi participa la reuniunea de la Bucureşti şi reprezentanţi ai celor şase landuri din Germania şi Austria prin care trece Dunărea, precum şi Primăria oraşului Ulm din Germania. De asemenea, Polonia a fost invitată la summitul Dunării în calitate de observator. În total, vor fi prezente 22 de delegaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS