10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDatorii plătite la spitale

Datorii plătite la spitale

Spitalele din Olt vor scăpa de datoriile restante. Ministerul Sănătăţii va aloca judeţului Olt, într-o primă fază, aproximativ 20 de milioane de lei pentru acoperirea sumelor restante. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt speră ca banii să intre în cont zilele acestea. „Vom primi aproximativ 20 de milioane de lei. Aşteptăm să ne fie viraţi în intervalul 6 – 7 septembrie. Suma respectivă urmează să fie împărţită unităţilor spitaliceşti din Olt, în funcţie de arieratele pe care le au acestea“, a explicat Florin Ciocan, directorul CAS Olt.
Evident, suma alocată de Ministerul Sănătăţii judeţului Olt nu este suficientă. Numai datoriile Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina se ridică la 42 de milioane de lei.
Această datorie a fost acumulată în perioada 2007-2009 şi reprezintă restanţele către furnizorii de medicamente, de materiale sanitare, datorii pentru reactivi, chiar şi facturi neachitate pentru utilităţi. Potrivit managerului SJU Slatina, Constantin Nicu Vladu, din suma totală, 27 de milioane de lei urmează să fie achitate de Ministerul Sănătăţii.
După ce banii vor intra în contul CAS Olt, o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Olt şi ai CAS Olt va stabili sumele care urmează să fie alocate fiecărui spital. Potrivit evidenţelor CAS Olt, anul trecut, datoriile către furnizori înregistrate de spitalele din Olt însumau, la sfârşitul lunii august – începutul lunii septembrie, 19 milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS