24.6 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBNR Dolj renovează clădirea veche de 122 de ani

BNR Dolj renovează clădirea veche de 122 de ani

Imobilul impozant al sucursalei doljene a BNR Dolj, situat în centrul Craiovei, va fi consolidat pentru că nu mai corespunde cerinţelor privind gradul de risc seismic. Clădirea a fost construită în 1888 şi va fi renovată cu 7,2 milioane de lei de la BNR.

Situată în centrul Craiovei, clădirea care deserveşte Banca Naţională a României (BNR), sucursala Dolj apare impozantă în peisajul urbei. Construită în urmă cu 122 de ani, clădirea îmbină, din punct de vedere arhitectural, elemente specifice epocii Carol I cu cele ale stilului Art Deco. Încă de la început, clădirea a fost destinată să găzduiască sucursala doljeană a BNR. Imobilul va fi renovat cu bani de la Banca Centrală, care alocă 7,2 milioane de lei pentru consolidarea şi renovarea casei vechi de peste un secol. „Este monument istoric din categoria «B». A fost construită în 1888 şi am solicitat să fie renovată pentru că este nevoie de aşa ceva“, a spus directorul sucursalei doljene a BNR, Gheorghe Gherghinescu.

Rezistenţa clădirii

Din cauza vechimii, imobilul are nevoie de consolidare, astfel că demersurile pentru a începe acest proces au fost făcute încă din 2008. De atunci şi până acum s-au făcut o expertiză tehnică şi proiectul tehnic, realizate de o firmă din Târgu Jiu. De ce este nevoie de o sumă aşa de mare de bani pentru un imobil care arată impecabil şi după 122 de ani? Cu toate că la exterior imobilul arată mai solid decât casele de pe la noi construite în contemporaneitate, specialiştii susţin că are nevoie de lucrări multiple pentru a rezista la eventuale cutremure. „Clădirea nu mai corespunde din punct de vedere al gradului de risc seismic. De aceea, trebuie lucrări de consolidare începând cu cota «zero» (demisolul – n.r.), iar după ce va corespunde normelor privind rezistenţa la seisme se va lucra la partea de tâmplărie, de instalaţii electrice, sanitare, se vor curăţa elementele de structură arhitectonică“, a spus Ileana Bărbulescu, consilier juridic în cadrul BNR Dolj.

Din vremea lui Carol I  

„Construirea clădirii a început în 1887 şi s-a încheiat în 1888, sub atenta supraveghere a doi renumiţi antreprenori ai vremii, Dimitrie Nedelcu şi Domenico Costa. Primul a participat şi la construirea sediului Colegiului Naţional «Carol I»“, a explicat Cristian Grigorie, inspector în cadrul BNR Dolj. Am făcut un tur al vechiului şi actualului sediu al BNR Dolj. Câţi dintre dumneavoastră nu aţi trecut pe lângă gardul înalt al BNR Dolj, vizavi de Palatul Muzeului de Artă de pe calea Unirii, întrebându-vă oare cum arată pe interior. Clădirea este impresionantă, cu o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 1.500 de metri pătraţi. Când intri pe uşile înalte, un cristal uriaş domneşte pe geamul care dă într-un hol imens, înalt de şapte metri. Cristalul este inscripţionat cu sigla BNR. În hol, mobilierul din lemn masiv, vechi de zeci de ani, are şi el inscripţii cu semnul distinctiv al BNR. De un negru sclipitor, băncile din lemn masiv, mesele uriaşe din holul clădirii şi mozaicul din piese minuscule vechi de peste 100 de ani te transpun într-o altă lume. Nu este o bogăţie epatantă, nu este un lux ieşit din comun, ci doar o atmosferă a lucrurilor vechi, create cu gust, menite să „trăiască“ în timp. Zidurile groase, uşile cu arcade, geamurile uriaşe, candelabrele luminoase compun un tablou amplu. În interior este multă linişte. Multe spaţii sunt goale în anul de graţie 2010. Pe vremuri, o parte din clădire era accesibilă publicului larg, pentru că acolo a funcţionat una dintre băncile de stat desprinse din BNR.

Casa de bani, de câteva tone

Pe vremea când activitatea era intensă în clădirea BNR, bancnotele şi monedele erau depozitate în case de bani de dimensiuni copleşitoare, fabricate la Viena în 1931. Una dintre casele de bani, deşi arată la exterior ca un banal dulap de haine, este, de fapt, construită integral din metal, este grea de câteva tone, imposibil de urnit din loc decât cu o macara. Angajaţii băncii povestesc modul în care în preajma anului 1950 mai întâi a fost adusă acea casă de bani la Craiova, după care, ulterior, s-a construit aripa nouă a clădirii în jurul ei.

Tezaurul, sub cheie

Undeva, la demisol, pe o scară îngustă se coboară în sala de Tezaur, care are un regim special. Acum – ca şi atunci – nu oricine are acces în sala de Tezaur. Nici măcar angajaţii băncii, iar cheia este deţinută de o anumită persoană. Nu vă imaginaţi că în Tezaur există lingouri de aur sau bijuterii vechi şi rare. Încăperea este goală în acest moment, fiind cândva folosită drept sală de casierie. Din unele informaţii, se pare că acolo se depozitau bancnotele deteriorate retrase din circulaţie, care ulterior se distrugeau. În clădire funcţionează şi un birou al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, care are rolul să verifice autenticitatea bijuteriilor din aur sau din alte metale preţioase. La parter sunt birourile administrative, plus cel al directorului sucursalei. La etaj, în aripa nouă funcţionează Serviciul de Inspecţie Bancară, adică acei oameni care trebuie să verifice ca băncile comerciale să respecte legislaţia în vigoare.
BNR Dolj există dinainte de a se construi clădirea veche de 122 de ani. Pe vremea regelui Carol I, mai exact, în anul 1880, a apărut BNR Dolj, chiar prin legea de înfiinţare a BNR. „A fost instituită prin lege „Banca de scompt şi circulaţiune, sub denumirea Banca Naţională a  României. La articolul 3 din legea respectivă se spunea că «se va institui câte o sucursală în fiecare capitală de judeţ şi în toate localităţile din ţară unde trebuinţa va cere. Acum, imediat, va înfiinţa sucursale la Iaşi, Galaţi, Brăila şi Craiova». Şi astfel a apărut sucursala noastră, printre primele din ţară“, spune Cristian Grigorie, citând chiar din legea de înfiinţare a BNR.

Cum va arăta clădirea

Restaurarea şi renovarea imobilului trebuie să respecte arhitectura actuală a clădirii. În curând se organizează licitaţia, iar lucrările, din cauza complexităţii, sunt programate să se încheie în 2013. Scările vor fi placate cu granit, tâmplăria va fi din lemn triplu-stratificat. Se schimbă până şi instalaţiile de aer condiţionat, care vor fi înlocuite cu una pe bază de chiller, astfel încât pe pereţii clădirii să nu mai fie nevoie să se monteze unităţile exterioare ale instalaţiilor de aer condiţionat normale. Până şi gardul care împrejmuieşte curtea BNR Dolj trebuie să respecte stilul arhitectural de acum. La interior se va face o sală de conferinţe, pentru întâlniri cu mediul de afaceri sau cu mediul academic.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII