32.8 C
Craiova
vineri, 7 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCum a scăpat până acum Muammar Kadhafi: O reţea de tuneluri şi buncăre subterane legate de reşedinţa sa

Cum a scăpat până acum Muammar Kadhafi: O reţea de tuneluri şi buncăre subterane legate de reşedinţa sa

Reşedinţa din Tripoli a lui Muammar Kadhafi dispune de buncăre săpate la mare adâncime şi o reţea extinsă de tuneluri, pe care acesta ar fi putut-o folosi pentru a fugi înainte ca rebelii să ocupe complexul, relatează Sky News.

Foşti oficiali ai regimului au afirmat că reţeaua de tuneluri asigură legătura cu zone îndepărtate din Tripoli, iar structura şi dispunerea acestora este cunoscută de puţine persoane.

Structurile subterane ar putea însă explica mişcările lui Kadhafi în cele şase luni de la declanşarea revoltelor, el apărând în mod neaşteptat în public pentru a susţine câte un discurs şi dispărând imediat după aceea.

Mulţi dintre rebeli cred că liderul libian se află şi acum ascuns în complexul Bab al-Aziziya, iar un fost înalt oficial a afirmat că este posibil ca acesta ar fi suferit un atac de cord şi se află imobilizat la pat, arată mediafax.ro.

Rebelii care au ocupat complexul rezidenţial al lui Kadhafi au găsit un adevărat arsenal de arme, corturile liderului libian şi chiar un cart de golf, însă nu au reuşit să-l localizeze nici pe Kadhafi, nici pe fiii acestuia.

Buncărul din complexul Bab al-Aziziya a fost construit de ingineri vest-germani şi poate rezista în cazul unui atac masiv. Liacyr Ribeiro, un chirurg estetician care l-a operat pe liderul libian în 1995 şi unul dintre puţinii cetăţeni străini care a pătruns în buncăr, a afirmat că acesta dispunea de două săli de operaţie complet echipate, o sală de gimnastică şi o piscină.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII