19.5 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFondul Proprietatea va putea să investească maxim 10% din active în titlurile altor fonduri

Fondul Proprietatea va putea să investească maxim 10% din active în titlurile altor fonduri

Fondul Proprietatea (FP) va putea să investească maxim 10% din active în instrumente financiare emise de entităţi aparţinând aceluiaşi grup, aceeaşi limită fiind stabilită şi în cazul plasamentelor în titluri de participare ale fondurilor deschise şi închise de investiţii.

Prevederile sunt incluse într-un proiect de modificare a actului constitutiv al Fondului, obţinut de MEDIAFAX.

În prezent, actul constitutiv al FP nu include referiri la politica investiţională.

Conform modificărilor din proiect, valoarea conturilor curente şi a numerarului deţinut de Fondul Proprietatea nu trebuie să depăşească 20% din activele sale, dar această limită poate fi extinsă până la 50% cu condiţia ca sumele respective să provină din plasamente ajunse la scadenţă sau din vânzarea de instrumente financiare din portofoliu şi ca respectiva extindere să nu dureze mai mult de 90 de zile.

Valoarea depozitelor bancare constituite de Fondul Proprietatea la aceeaşi instituţie de creditare nu poate reprezenta mai mult de 10% din active.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU