14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn pacient a sărit din ambulanţă şi a murit

Un pacient a sărit din ambulanţă şi a murit

O asistentă din oraşul Bereşti, angajată a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, a fost suspendată din funcţie, după ce un pacient s-a aruncat din salvare şi a murit în timp ce femeia se afla pe bancheta din faţă, alături de şofer.
„Pacientul, de 51 de ani, a fost preluat aseară (luni seară – n.r.) de un echipaj de la dispensarul din Bereşti-Meria. Era epileptic, suspect de TBC şi prezenta o intoxicaţie etanolică. Pe raza localităţii Băneasa, a sărit din mers şi a căzut pe asfalt. Echipajul nu a observat, iar maşina şi-a continuat drumul. Martorii incidentului au solicitat din nou ajutor, iar la faţa locului s-a deplasat altă maşină de ambulanţă, care a transportat victima la spitalul din oraşul Târgu Bujor. Bărbatul intrase în comă imediat după căzătură, iar după circa o oră şi jumătate a decedat la spital“, a declarat ieri directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Galaţi, dr. Mihai Polinschi.
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a dispus suspendarea asistentei de pe prima ambulanţă, din oraşul Bereşti, deoarece nu a respectat procedurile medicale, care o obligau să stea alături de pacient, până la spital. Totodată, DSP a declanşat o anchetă.
Comisia de Disciplină a Serviciului Judeţean de Ambulanţă a început o cercetare. „În baza concluziilor la care va ajunge Comisia de Disciplină, vom stabili dacă asistentei i se desface sau nu contractul individual de muncă“, a declarat directorul Ambulanţei gălăţene, dr. Mihai Polinschi.
De asemenea, Poliţia Bereşti a declanşat o anchetă penală, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, subcomisarul Cristina Tatulici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII