23.4 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePresa locală, vinovată de incidentele din Dolj

Presa locală, vinovată de incidentele din Dolj

Prefectul de Dolj, Eugen Georgescu, e de părere că presa ar fi produs un sentiment de nesiguranţă în rândul cetăţenilor Craiovei din cauză că a mediatizat excesiv evenimentele din trafic, petrecute în ultimele săptămâni în judeţ. Cazul recent al tânărului din Bănie care a bătut un bărbat de 62 de ani sub ochii nepoatei acestuia, de şase ani, pe motiv că a traversat prea încet pe zebră, a fost tratat de prefectul de Dolj ca făcând parte din categoria unor „manifestări izolate ale unor participanţi în trafic“. Nici vorbă că ar fi grav, dat fiind că bărbatul a murit în urma bătăii, la fel cum, probabil, în concepţia prefectului Georgescu, nu sunt grave nici cazul poliţistului din comuna Piscu Vechi, care, băut fiind, a lovit mortal o femeie şi a fugit de la locul accidentului, sau cazul de joi al băieţelului de 13 ani accidentat împreună cu mama sa de un şofer care a dat cu spatele. Aceste „manifestări izolate“, după cum le etichetează prefectul de Dolj, nu ar reprezenta motive de îngrijorare. Invocând principiul proporţionalităţii, prefectul Georgescu a recunoscut indirect că anumite incidente petrecute în judeţ au fost ţinute „sub preş“ pentru a nu afecta şi mai mult imaginea judeţului. „Evenimentele care s-au suprapus ar fi dus la o supraexpunere“, a declarat Georgescu. Ar trebui contribuabilii să înţeleagă că şefii administraţiilor locale ţin mai mult la imaginea pe care o au în ochii mai-marilor de la Bucureşti decât la binele comunităţilor în slujba cărora se găsesc şi din buzunarul cărora sunt plătiţi? Ori presa doljeană ar trebui să treacă sub tăcere astfel de incidente ca să scape infractorii şi şefii administraţiilor din judeţ cu obrăjorii curaţi?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

36 COMENTARII