Curtea de Conturi reclamă dezmăţul bugetar

Autori


Fondul de rezervă bugetară  a fost supapa guvernamentală de „sifonare“ a banilor publici. În 2008, guvernul a crescut acest fond de… 593 de ori. Un miliard de euro au fost cheltuiţi fără a se cunoaşte destinaţia finală.

Raportul Public pe anul 2008 al Curţii de Conturi, recent publicat, ar trebui tratat cu maximă atenţie de autorităţi. Datele regăsite în documentul amintit demonstrează grave nereguli în gestionarea banilor publici. În fapt, acest Raport explică starea de blocaj financiar pe care o traversează România. Practic, peste trei miliarde de euro, bani proveniţi din privatizare, în loc să fie alocaţi în Fondul Naţional de Dezvoltare, pentru realizarea de investiţii, au fost aruncaţi pe Apa Sâmbetei Bugetare. Cine se  face vinovat pentru pierderea echivalentului a două tranşe din împrumutul contractat acum cu FMI? Curtea de Conturi este categorică, menţionând Ministerul Finanţelor condus de Varujan Vosganian. De ce s-a luat decizia de a redirecţiona, împotriva legii, aceste sume de la investiţii la acoperirea deficitului bugetar? O întrebare la care acelaşi fost ministru trebuie să răspundă.

Nu este singura întrebare fără răspuns. Tot în 2008, fără nici o justificare, guvernul a irosit aproximativ un miliard de euro pe „cheltuieli curente de capital“. Beneficiarii acestor sume au fost administraţiile publice locale, atent selecţionate mai mult pe criterii politice, care s-au trezit, în perioada electorală, cu alocaţii generoase de la buget în condiţiile în care Curtea de Conturi subliniază că multe primării nici nu solicitaseră fonduri de la guvern. Banii s-au topit rapid pe bonusuri, pomeni electorale şi alte… cheltuieli neprevăzute. Supapa guvernamentală de „sifonare“ a banilor publici a fost Fondul de rezervă bugetară.

Concluziile Raportului Public pe anul 2008 al Curţii de Conturi demonstrează schemele folosite prin care Legea finanţelor publice a fost aruncată la coşul de gunoi. Alte interese au primat. Dezvoltarea şi asigurarea resurselor pentru investiţii şi crearea de noi locuri de muncă, mai ales într-o perioadă în care criza economică mondială afecta grav economia României, a fost doar o lozincă.  

Cum să creşti de 593 de ori Fondurile la dispoziţia guvernului?

Executivul a beneficiat de pârghii excelente pentru a irosi fără noimă banii bugetului public. În Auditul performanţei modului de constituire, alocare şi utilizare a fondurilor la dispoziţia guvernului, Curtea de Conturi menţionează următoarele: „Pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiilor bugetare sau a unor acţiuni urgente, în vederea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale, au fost constituite, la dispoziţia guvernului, prin Bugetul de stat, Fondul de rezervă bugetară şi Fondul de intervenţie. În perioada auditată, respectiv în anul 2007, a fost alocată, prin hotărâri ale guvernului, suma totală de 2.100,7 milioane de lei (echivalentul a 629,5 milioane de euro la cursul perioadei respective), iar în anul 2008 a fost alocată suma totală de 3.451, şase milioane de lei (echivalentul a 937,2 milioane de euro la cursul mediu valutar aferent anului 2008)“. Ce „cheltuieli urgente sau neprevăzute“ au apărut sau ce acţiuni urgente au fost întreprinse pentru „înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale“ o să aflaţi şi o să zâmbiţi… amar şi ţin de organele de anchetă. Ce este interesant, lucru demonstrat de Curtea de Conturi, este modul de constituire a acestor Fonduri aflate la dispoziţia guvernului. Practic, executivul a dispus după bunul plac şi interese de bugetul de stat. Hotărârile de guvern practic au asigurat o finanţare nelimitată. Cred că suntem un caz unic în lume când aceste fonduri au fost umflate cu pompa prin abuz de hotărâri de guvern. Curtea de Conturi aduce dovezi uluitoare. Făcând referire la creşterea numărului de hotărâri emise pentru alocarea de sume suplimentare din fondurile la dispoziţia guvernului de la 2 în anul 1990 la 94 în 2008, Raportul Curţii de Conturi menţionează: „În ceea ce priveşte Fondul de rezervă bugetară, dacă în 2007 creşterea fondului a fost  «doar» de 22 de ori faţă de prevederile iniţiale ale acestuia, în 2008 creşterea fondului a fost de circa 593 de ori“. Fără cuvinte.

Autorităţile locale, „calamitate“ cu fonduri bugetare


Raportul Curţii de Conturi demonstrează că executivul a abuzat de acest Fond, irosind ilogic banii publici prin acţiuni de „finanţare a unor cheltuieli curente şi de capital ale autorităţilor administraţiei publice locale“. Peste noapte, în perioada electorală, vistieriile anumitor primării au fost inundate cu fonduri bugetare. Veselie mare. Şi normal, atâta timp cât Curtea de Conturi menţionează în Raport: „Fondurile alocate au un caracter gratuit şi general, fără obligaţia de a fi rambursate, fără a exista un control privind atingerea obiectivului final prevăzut în actul normativ de alocare şi asupra legalităţii utilizării sumelor acordate. În ceea ce priveşte monitorizarea şi controlul fondurilor, s-a constatat că acestea practic nu există, astfel că nu a putut fi evaluată eficacitatea folosirii lor, ceea ce poate conduce la posibilitatea finanţării din surse multiple a aceleiaşi acţiuni/obiective“.

Concluziile Curţii de Conturi referitoare la finanţarea autorităţilor locale din Fondurile la dispoziţia guvernului sunt cutremurătoare:

– În majoritatea cazurilor, la nivelul entităţilor auditate nu au existat solicitări exprese de sume din Fondul de rezervă bugetară. În cazul în care acestea au existat nu au avut la bază fundamentări.

– Fără o fundamentare din partea beneficiarilor direcţi, aceştia au fost puşi în situaţia de a primi sume pe care nu le-au cerut, sume alocate de regulă la sfârşitul anului, când nu mai puteau fi utilizate legal până la sfârşitul exerciţiului bugetar.

– De cele mai multe ori, sumele din Fondul de rezervă bugetară au fost alocate chiar şi în cazul în care entităţile respective dispuneau de venituri proprii suficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile sau chiar înregistrau excedent la data primirii sumelor.

– Un fenomen care a căpătat amploare deosebită îl reprezintă acela că sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară prin hotărâri ale guvernului nu au avut prevăzută o destinaţie precisă a cheltuielilor pe categorii, sintagma precizată în multe din hotărârile de guvern fiind aceea de „cheltuieli curente şi de capital“, lăsând la latitudinea ordonatorilor principali de credite repartizarea acestora. Aceasta pune sub semnul întrebării legalitatea hotărârilor de guvern aprobate prin care au fost alocate sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia guvernului, cu nerespectarea prevederilor unei legi organice“.

Ştefan Rădeanu



Comenteaza acum

13 Comentarii

  1. ioooo said:

    hahahahahaha imi amintesc si acum cand tariceanu zicea criza n-o sa ne afecteze ,romanii sa se bucure ca pot cumpara locuinte ieftine in SUA ,pai omu stia ca a bagat o injectie de miliarde de coco in economie prin cresteri ireale de pensii si salarii ale bugetarilor si vreo 6 luni rezerva asta de grasime va drege muratura ,dupa Dumnezeu cu mila ,la fel baselu a luat 20 de miliarde de coco de la FMI sa dreaga muraura pana la finalul noului mandat dupa ,Dumnezeu cu mila ,nici un om intreg la cap nu poate dovedi cum va putea fi returnat imprumutul cu tot cu dobanda pana in 2016 ,mai ales daca luam in considerare cresterea ec anemica din urmatorii ani si economia romaneasca care oricum merge pe import pe datorie ,sa nici nu mai povestim ca bruma de infrastructura lasata de nea ceasca o sa-si dea obstescul sfarsit in viitorul apropiat fara investitii majore ,deci ……..GO WEST .

  2. Dan Rotariu said:

    Asa cum in filmul “Capitalism A love story” se arata cum au fost sifonati 700 MILIARDE dolari (am scris bine!) tot asa si in orice tara capitalista se sifoneaza, adica se fura din taxele platite de popor si se dau bogatilor! In Franta la fel, in Germnaia la fel, in Romania la fel. Adica cei bogati au primit un ajutor de la cei saraci! Asta e capitalismul! Bogatul devine mai bogat prin FURTUL saracului!

  3. Dupa noi, potopu!l said:

    Jaf! Jaj! Jaf! De 593 de ori Jaf! Cine raspunde? Cine trage la raspundere?…Nimeni ! De mergem tot asa ne vom scufunda. Noi, cei multi, poporul care, deja o parte si-a luat lumea in cap si s-a dus sluga la straini. …Saraca tara bogata, pe ce maini ai fost tu data!

  4. helen said:

    eu nu inteleg de ce nu ne spune curtea de conturi ce s-a facut cu banii de la buget in 2009? cred ca ar fi mai interesant!

  5. gaga said:

    A inceput Domnilor, incet incet sa iese la iveala Marea Hotie si Marea Nesimtire a tuturor timpurilor, Romania face statistici de ultima ora referitoare la cati bani avem in conturi sau cat aur detinem, mai exact sa ne pregatim de ce este mai rau, cat de curand vor atenta la banii sau aurul nostru, pe care le-am strans nu prin furt ci prin rodul muncii noastre……!

  6. taz said:

    tre’ sa recunosc: nici eu daca o ziceam, n-o ziceam mai bine. radicale, ai dreptate. din punctul meu de vedere. restul, treaba lor, toti avem dreptul la un p.d.v.

  7. Dan Rotariu said:

    Daca Radical nu ar fi avut un interes direct in problema retrocedarilor l-as fi crezut, insa asa … el fiind interesat normal sa-si apere interesul. Eu stiu ca majoritatea activistilor de partid nu stateau in case ci in apartamente asa cum stau si acum fosti ministri ai regimului PCR … la bloc inca de la bun inceput! Prioteasa era un bagajist pe la Jiul iar chiar el e contradictoriu in ceea ce scrie … stateau tigani in casele nationalizate … stateau activisti in casele nationalizate … pana la urma ce categorie statea in casele nationaliztate? Stateau oameni normali, fara categorie si tigani si oameni obisnuiti si putini activisti!

  8. Dan Rotariu said:

    am incercat repetat sa-l fac sa inteleaga ca ce s-a intamplat in 1950 cu casele nu se mai repeta, pentru ca acum … e alta situatia locativa a poporului. Cand ai construti 6,3 milioane de lşocuinte …problema e rezolvata la 3 mambri/ familie, insa nu vrea sa priceapa.

  9. Dan Rotariu said:

    Primaverii e construit dupa 1950, ar fi bine sa fii mai informat. Casa in care statea Ceausescu era o casa cu etaj construita in 1952. sa nu uitam ca in socailism s-au construit peste 1,4 milioane case si vile astea nu puteau fi doar ale activistilor. Las-o ca te dai de gol!

  10. Dan Rotariu said:

    Radical, PAS e un partid care va face tot posibilul ca patronii sa dispara din peisajul economic, deci niciodata nu poti vota PAS decat daca mentalitatea ta o sa ajunga la un nivel care nui-l ai astazi. PAS nu e partidul care sa apere interesle ebogatilor, a celor care au ca Dumnezeu averea! PSD=PDL=PNL sunt partidele ideale care va conserva privilegiile, deci cei care exploateaza proletarii au partide care sa le apere interesele. PAS va zice de la inceput ca nu aveti cum sa-l votati, de ce sa-l votati. Cel care are ca obiectiv strangerea unei sume de bani vrea si spera sa treaca gropile de potential care le va parcurge avnd acesti bani pusi deoparte. Cat de ingust poate fi orizontul sau! Atunic cand unul dintre noi traverseaza o groapa de potential cu certitudine ca am putea gasi toate cele necesare fara bani, in comunism, fiind ajutati de comunitate. Iata mentalitatea comunista! Ajutorul dat de societate poate oricand complini orice suma de bani … banii se termina …insa ajutorul dat de societate e perpetuu!

  11. pt. Rotariu said:

    Rotarie, nu mai vorbi aiurea… Sunt atâtea nume de secretari de partid comunist, activisti, directori, etc. care au trait în case nationalizate în Craiova… Unii sunt morti, au pierdut dupa procese îndelungate casele si puteau fi în strada daca nu-i cazau copiii lor … Car ceea ce spune Radical, eu am cunoscut cazuri, am intrat în case (sunt medic) de sasi carora li s-au confiscat casele pentru ca au plecat în Germania, case în care comunistii bagasera tigani. Fara exagerare, erau case superbe, curti aranjate si curate cele ocupate de putinii germanici care ne-au mai ramas. Sasul emigrant si “nationalisat” lasase si lemnele taiate si chitite la linie sub adapost de ploaie sau ninsoare. Tiganii, dupa ce au terminat lemnele, au smuls parchetul si l-au pus pe foc. Apoi au ars si obloanele de la ferestre …. Nu pot fi rasista pentru ca am aparat si vindecat multi tigani (normal !!) dar ceea ce v-am descris este o realitate pe care eu nu o pot întelege. Cât despre munca la canal, am facut multe certificate pentru oameni care aveau o meserie, care erau învârsta, aveau o familie, erau de mult “în rezerva” si care erau chemati la canal… Canal… însemna moarte potentiala, despartire de famile pentru ani de zile, munca în regim militar… si le citeam groaza în priviri. Nici un certificat de-al meu nu a fost refuzat de comisie (uneori ma deplasam personal la comisie). Si aici este iar adevarat ca personal nu am cunoscut tigan care sa fi fost chemat la canal (poate pentru ca nu aveau o meserie)….

  12. AIUREA said:

    LA SPIT 3 V BABES AU MUSAMALIZAT TROOOOOT,ESCROCI DE STAT

  13. Dan Rotariu said:

    Dragii mei nu am negat nicodata ca 0,5% din populatie a suferit. Dupa ce au dus o viata de huzur pe munca gratis a saracilor… Dumnezeu i-a pedepsit pentru neapasarea lor fata de cei oropsiti. Pana la urma nu va hotarati … in casele frumoase au fost doar tigani si activisti sau au stat medici, ingineri si economisiti care terminasera o facultate si carora statul le-a dat vremelnic o camera in aceste case nationalizate avand in vedere penuria de locuinte. Radical, poate tu ai dat faliment si nu mai ai treba eu nu ma dau lovit, pentru ca dreptatea e de partea mea. dumnezeul meu nu e banul zeul caruia te inchini tu! Medicule unde ai stat cand ai venit la oras? Canalul nu s-a facut nici in 1940 cu munca bruta a comunistilor si nici in 1950 cu munca bruta a opozantiloor socialismului ci s-a facut cu camioan ede 110 tone cu excavatoare gigant. Au murit unii la Canal … asa e. Nu e constructie la care sa nu existe normal. radical de ce le-a fost nationalizata casa bunicilor tai … pe ce lege?! In 1956 …. ?! Ia spune pe ce temei legal? Ca nu s-a facut nimic fara temei legal!

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 22 martie 2010

Actualitate

» Craiova: Fata şi băieţii deştepţi…
» Craiova: Nereguli cu fondurile pentru cancer
» Sprijin în justiţie pentru Lili Schutz?
» Craiova şi Ecodolj, divorţ în instanţă
» Jaful de la Şimnic, la final
» Atenţie, au apărut motocicliştii pe străzi!
» Satul românesc renaşte…, dar mai încet
» DNA: Voicu a intervenit şi pentru Oprişan, Manuela Mitrea, Maria Schutz şi Ludovic Orban
» De ce se scumpeşte benzina
» Pentru unii mineri preavize, pentru alţii tichete-cadou
» 200 de dascăli doljeni vor picheta prefectura
» Târgu Jiu: 900 de cereri pentru ajutoare de Paşti
» Funcţionarii greci pot încasa 16 salarii pe an
» Curtea de Conturi reclamă dezmăţul bugetar
» Apel în dosarul Ionuţ Dinu

Local

» Răniţi pe motocicletă
» Show-ul canin
» Cum să ajungi la cer
» Arestat pentru whisky contrafăcut
» Fiul lui Caiac, prins cu „prafuri“ şi fără permis
» Poluare la Piatra Olt
» Copilul din cârcă

Dolj

» Dascălii doljeni nu mai trec notele în catalog

Gorj

» O firmă din China vrea să investească într-un grup energetic
» Zeci de părinţi şi elevi au protestat în faţa Prefecturii Gorj

Sport

» Ştiinţa respiră
» Visul continuă
» Găzarii, stopaţi la Deva
» Rău, dar un pic mai bine
» Eto’o a rămas fără maşină
» Fabio Capello, premiat în Marea Britanie
» Di Matteo este mulţumit de Tamaş
» Olăroiu îl vrea pe Mutu
» Marica s-a trezit
» Tecău şi Bozoljac au câştigat turneul de la Marrakech
» Viborg s-a revanşat cu Oltchim
» Doar fetele s-au impus

Bani & Afaceri

» Creşte suprafaţa împădurită din Dolj
» Complexul Energetic Craiova nu are prime prevăzute în contract
» Oltenia, finanţată cu 8,5 milioane de euro
» Străzi fără stăpân

Magazin

» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită!
» Horoscop
» În lumea teatrului, la braţ cu Radu Beligan

Opinii

» Din nou despre Grecia; de data aceasta cu Videanu

Top